Adecco e in pericol de retrogradare
Actiunile agentiei elvetiene de recrutare Adecco au scazut cu inca 2,2%, ieri, pe fondul temerilor ca ratingurile companiei ar putea fi revizuite in sens negativ pana la statutul "junk", care indica un risc ridicat pentru investitii, informeaza Reuters
Actiunile agentiei elvetiene de recrutare Adecco au scazut cu inca 2,2%, ieri, pe fondul temerilor ca ratingurile companiei ar putea fi revizuite in sens negativ pana la statutul “junk”, care indica un risc ridicat pentru investitii, informeaza Reuters. O astfel de decizie ar inrautati si mai mult situatia firmei elvetiene, a carei reputatie a fost deteriorata dupa descoperirea unor nereguli financiare. Cotatia Adecco a scazut cu aproape o treime, de la inceputul saptamanii trecute, cand conducerea a semnalat cateva erori contabile si procedurale la anumite subsidiare. Ratingul Adecco acordat de agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s Ratings Services pentru datoriile pe termen lung – “BBB minus” – se situeaza cu un nivel peste calificativele din categoria “junk”. Moody’s Investoris Service a anuntat ca ar putea retrograda compania la acest nivel. Potrivit declaratiei financiare din trimestrul al treilea al anului trecut, datoriile pe termen scurt acumulate de Adecco se ridica la 173 de milioane de euro, iar cele pe termen lung se cifreaza la 1,9 miliarde de euro. Adecco este cea mai mare companie din lume de angajare temporara de personal. Mediafax
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026