Versiunea completă
ZF News

Adeplast a preluat operațiunile Dufa din România și Bulgaria

Adeplast, compania omului de afaceri Marcel Bărbuț, a preluat operațiunile din România și Bulgaria ale Dufa, companie controlată de grupul german Meffert, care face afaceri pe piața lacurilor și vopselelor.

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 26 martie 2013 · 1 min de citit

Producătorul de materiale de construcții Adeplast, controlat de omul de afaceri Marcel Bărbuț, a preluat operațiunile brandului german Dufa, deținut de grupul Meffert, urmând să se ocupe de activitatea pe piețele din România și Bulgaria.  Astfel, Adeplast a preluat licența pentru marca Dufa pe care urmează să o producă pentru piața locală.

“Atâta vreme cât avem capacitatea, știm și putem să producem la standardele impuse de Meffert am decis să aducem lângă marca de vopsele Adeplast și un alt brand cu notorietate”, a spus Marcel Bărbuț.

Momentan producția de vopsele Dufa va fi realizată în fabrica Adeplast de la Oradea iar ulterior acestea vor fi produse și în fabrica din Ploiești, unde Adeplast urmează să inaugureze în vară o capacitate de producție în care a investit 3 milioane de euro.

Adeplast a vândut anul trecut vopselele și tencuieli decorative de 1,7 milioane de euro în timp ce Dufa a vândut de 1,9 milioane de euro. Cifra de afaceri totală a Adeplast a fost anul trecut de 41 milioane de euro. Piața lacurilor și vopselelor, o industrie în care s-au învârit anul trecut afaceri de 130-160 milioane de euro.

Citește și