Adevar si fals in Revolutia din Decembrie

Ultimul film al veteranului Sergiu Nicolaescu (Dacii, Mihai Viteazu, Cu mainile curate, Nea Marin miliardar, François Villon, Mircea, Orient Expres etc.) se numeste 15, titlu care trimite in mai multe directii. Ar fi vorba, mai intai, de cei 15 ani care au trecut de la Revolutie, timp in care idealurile pentru care au murit acei oameni in decembrie ”89 s-au transformat, pentru unii (putini) in conturi serioase in banci, iar pentru altii (majoritatea) in pensii mizere si ajutoare de somaj. In al doilea rand, “15” este numarul cadavrului-inca-viu al lui Marinica, marinarul mereu-chefliu impuscat la Timisoara si dus, intr-o operatiune secreta de camuflare a masacrului, la Bucuresti, Crematoriul Cenusa, pentru a fi incinerat impreuna cu alti 42 de martiri; operatiunea poarta numele de cod “Trandafirul” (nu ni se spune de ce – si, mai ales, de ce se schimba, pe parcurs). In fine, 15 este varsta fiului acestui Marinica (si al unei muncitoare pe nume Imola), caruia i s-a pierdut urma si pe care-l cauta – in scopuri de scoop jurnalistic – o gazetara franceza de origine romana, “Irenne” (sic), reintoarsa in tara in 2004…

Tonul general al filmului este amar, deziluzionat: “Revolutia” nu mai intereseaza decat ca prilej de comemorari oficiale si, cum spuneam, de “bilanturi” in presa. (Sau ca subiect de film – vezi 15.) Romania de acum a devenit o tara-a-nimanui, asemeni copiilor abandonati prin canale, o tara a contrastelor sociale in care cei cu mana lunga fac legea, iar coruptia se masoara in oferta de spagi si omerta generalizata: cei care au fac ciocu” mic, refuzand sa raspunda de unde au, iar cei care n-au stau cu botul pe labe, infranti de “sistem”. Nimic nou. Decat ca o spune Sergiu Nicolaescu – actor al Revolutiei si senator al Tranzitiei. Dar aceasta punere in oglinda a celor doua Romanii (cea falsa a lui Ceausescu si cea “adevarata” a lui Iliescu-Constantinescu-Basescu) este, dramaturgic vorbind, disproportionata: desi filmul incepe in prezent, o data cu trimiterea jurnalistei (Maia Morgenstern, extrem de expresiva cand face poze in elicopter) pe urmele copilului nascut in catedrala din Timisoara, intoarcerile in timp, in decembrie 1989, la povestea lui Marinica (Cristi Iacob, care si canta), sunt atat de frecvente si de lungi incat spectatorul are senzatia, adesea, ca inceputul a avut doar rol de “coperta”. Nici asta nu e adevarat, caci revenirile in prezent au loc, totusi, din cand in cand; este insa imposibil de spus de ce in anumite momente si nu in altele. Functia dramatica a “contrapunctului” pare sa fie, mai degraba, efectul unui hazard de montaj.

Imola (Ioana Moldovan, lacramoasa) traieste, asadar, la Timisoara, impreuna cu colegele ei de fabrica, svaboaica Hilde (Mihaela Radulescu, mamoasa) si Nina (Daniela Nane, irosita), intr-una din acele case banatene care seamana cu versiunea locala a locuintelor neorealiste: o cladire aproape neverosimila, cu o intrare gen “turn” si cu doua siruri de coridoare exterioare, de o parte si de alta, care dau in curtea interioara a imobilului. Aceasta locatie este cel mai interesant lucru din film – o “implantare in peisaj” care are toate datele autenticului: esti convins, de cum o vezi, ca in acea casa chiar au trait niste oameni. Al doilea lucru interesant din film este prezenta patrupedelor: caini si pisici, multi caini si pisici, apar – in rastimpuri – in cadru, parca spre a ne aminti ca mai exista ceva viu si adevarat in aceasta poveste… Din pacate, nici Sergiu Nicolaescu, nici “incercatul” sau scenarist, prozatorul D.R. Popescu, nu par sa-si fi dat seama ca atat casa banateana, cat si animalele domestice prezente in film sunt adevaratele vedete ale filmului si ca ar fi meritat o drama animalier-locativa pe masura: patrupedele sunt reduse la un rol “decorativ” (sau simbolic? e greu de spus), contempland mute povestea pe cale de desfasurare, in timp ce fabuloasa casa banateana (care ar trebui sa faca, iute, obiectul unei restaurari UNESCO!) pare sa alunge, sistematic, personajele filmului…

Din fericire, nu acelasi lucru se poate spune despre film: 15 este un film de maturitate – una din cele mai irezistibile comedii despre “Revolutie”! -, care trebuie vazut ca sa fie crezut. Si nici macar atunci.

* “15”, regia: Sergiu Nicolaescu, scenariul: D.R. Popescu, Sergiu Nicolaescu. Cu: Maia Morgenstern, serban Ionescu, Cristi Iacob, Ioana Moldovan, Mihaela Radulescu, Daniela Nane. Prod. Cine TV Film Production, Centrul National al Cinematografiei, Studiourile Media Pro, Bv McCann-Erickson, Filmex Romania, Total Professional Record. 95 min.