Adjunctii din firmele de stat au salarii mai mari decat sefii lor
Directorii generali din companiile de stat au salarii mai mici decat directorii care se afla in subordinea lor, acest lucru fiind posibil in contextul in care salariile sefilor sunt plafonate inca de anul trecut la nivelul unui secretar de stat, in timp ce adjunctii sunt remunati in conformitate cu prevederile contractului colectiv de munca.

Sefii companiilor de stat mai pot primi la sfarsitul anului sumele acordate prin intermediul contractelor de mandat, care si ele au fost plafonate anul acesta la 87.000 de lei (circa 20.700 de euro) pe an, adica aproximativ cat castiga un manager de multinationala intr-o luna.
“Este o situatie generala, in toate companiile de stat, nu numai in cadrul celor subordonate Ministerului Economiei. Este un lucru anormal. Masura plafonarii salariilor i-a vizat doar pe directorii generali, dar pe ceilalti nu i-a atins. Am inteles, a fost o situatie de criza, dar valoarea omului trebuie remunerata in bani. Deja avem multi directori care se gandesc sa plece din aceasta cauza”, spune Tudor Serban, secretar de stat in Ministerul Economiei.
Spre exemplu, in cazul Romgaz, un director poate lua cu pana la circa 30% mai mult decat directorul general, in timp ce la Romatsa, directorii ajung sa castige dublu fata de sef.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026