Versiunea completă
Companii

Administrare prea scumpa la Turism Transilvania?

Hotararea de administrare a societatii Turism Transilvania, care detine patru hoteluri in Cluj-Napoca, de catre Unita Turism, principalul actionar al companiei, este contestata de catre un alt actionar, SIF Transilvania Unita Turism, care detine 44% din actiunile Turism Transilvania, va primi in schimbul administrarii pe baza unui contract de management 5% din veniturile societatii si o cota din…

Bogdan Neagu · 17 februarie 2003 · 3 min de citit

Hotararea de administrare a societatii Turism Transilvania, care detine patru hoteluri in Cluj-Napoca, de catre Unita Turism, principalul actionar al companiei, este contestata de catre un alt actionar, SIF Transilvania 
 Unita Turism, care detine 44% din actiunile Turism Transilvania, va primi in schimbul administrarii pe baza unui contract de management 5% din veniturile societatii si o cota din profiturile obtinute de aceasta, a hotarat adunarea generala a actionarilor companiei.
Acest contract i-a iritat pe cei de la SIF Transilvania, celalalt mare actionar al Turism Transilvania (cu 38%), care considera ca sumele pe care societatea s-a angajat sa le plateasca principalului actionar nu sunt justificate.
“Unita Turism nu este specializata in management, iar sumele pe care Turism Transilvania le va plati catre ei sunt foarte mari. Si pana acum societatea a fost practic administrata de Unita Turism, iar Turism Transilvania este aproape pe pierdere”, a comentat Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania.
Pe de alta parte, Marius Pintilie, director de marketing al Unita Turism, a declarat ca Unita a preluat managementul Turism Transilvania de-abia in august 2002 si ca rezultatele administrarii incep deja sa se vada. “Noi am demonstrat ca prin administrarea noastra cheltuielile cu cei 5% pot fi acoperite prin cresterea veniturilor si diminuarea costurilor”, a spus Pintilie.
“Termenul a fost cam scurt, insa ne propunem ca intr-un an sa obtinem rezultate mult mai bune”, a adaugat el.
In 2001, Turism Transilvania a obtinut un profit net de 290 milioane de lei, in conditiile unei cifre de afaceri de 64 miliarde de lei. In primele noua luni ale anului trecut, profitul obtinut de societate a fost de 1,6 miliarde de lei, doar o treime din cel consemnat in perioada similara a anului precedent.
Potrivit lui Pintilie, Turism Transilvania a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 80 de miliarde de lei, iar estimarile pentru acest an vizeaza o crestere de 25-30%, adica 100 de miliarde de lei. In aceste conditii, Unita Turism va incasa circa cinci miliarde de lei de la societatea la care este actionar semnificativ.
Un alt conflict intre Unita Turism si societatea de investitii financiare este legat de procesul de fuziune, prin care Unita Turism ar urma sa absoarba Turism Transilvania. SIF Transilvania, in calitate de actionar, a contestat in justitie proiectul de fuziune si a avut castig de cauza, astfel ca in prezent procesul de fuziune este oprit. “Nu a existat un studiu de evaluare, iar fuziunea urma sa fie facuta astfel ca participarea SIF Transilvania sa fie redusa la minim,” a apreciat Fercala.
Ambele societati se numara printre cei mai importanti investitori in turism. Circa 20% din portofoliul SIF Transilvania este reprezentat de participatii la 55 de societati din acest sector, printre cele mai cunoscute fiind Eforie, Saturn, Continental, Turism Felix sau Aro Palace. Pe de alta parte, Unita Turism detine pachetul majoritar la 14 societati hoteliere, avand in portofoliu 27 de hoteluri, iar grupul a obtinut anul trecut o cifra de afaceri consolidata de zece milioane de dolari si estimeaza pentru acest an o crestere de 20%.
Actiunile Turism Transilvania, cu valoarea nominala de 25.000 de lei sunt cotate la categoria a II-a Bursei de valori Bucuresti, unde au urcat pe parcursul anului trecut pana la 34.000 lei/actiune. In prezent actiunile se tranzactioneaza in jurul pretului de 20.000 lei/actiune, valoare la care capitalizarea bursiera este de 4,3 milioane de dolari.

Citește și