Administratia Dacia pluseaza la salarii, sindicalistii analizeaza
Administratia Dacia Pitesti a majorat ieri oferta salariala, propunand o crestere pentru acest an cu 394 de lei brut, in doua transe, fata de 250 de lei brut, cat oferise pana acum, iar liderii sindicali afirma ca se vor consulta cu muncitorii si astazi vor decide daca greva continua
Administratia Dacia Pitesti a majorat ieri oferta salariala, propunand o crestere pentru acest an cu 394 de lei brut, in doua transe, fata de 250 de lei brut, cat oferise pana acum, iar liderii sindicali afirma ca se vor consulta cu muncitorii si astazi vor decide daca greva continua.
Potrivit viceliderului sindicatului Dacia Ion Iordache, patronatul a propus, marti, o crestere salariala pentru anul 2008 cu 394 lei, care sa fie acordata in doua transe.
“Propunerea administratiei la negocierile la care am fost invitati astazi (n.r.-marti) a fost de crestere salariala de la data de 1 ianuarie cu 210 lei, plus suma de 94 lei prima lunara per om, si o alta crestere salariala, incepand cu 1 septembrie, de 90 lei. Deci in total, daca adunam sumele, rezulta o crestere salariala de 394 lei. Noi am luat act de noua propunere de crestere salariala a patronatului si urmeaza ca acum sa mergem sa ne consultam cu oamenii de la schimbul doi, dupa care cu cei de la schimbul trei. O decizie in acest sens vom lua maine (n.r.-miercuri), dupa consultarea sindicalistilor de la schimbul intai. Deci in cursul zilei de maine o sa stim ce decizie vom lua la noua propunere de crestere salariala a patronatului”, a declarat viceliderul sindical Ion Iordache, citat de Mediafax.
Cele doua parti au reinceput negocierile chiar daca reprezentantii companiei au declarat in cursul saptamanii trecute ca nu vor mai negocia pana ce muncitorii nu reiau productia. “Negocierile au inceput la ora 14 si este posibil sa se ajunga la o intelegere”, au declarat reprezentantii companiei. In cursul zilei de astazi urmeaza ca instanta sa se pronunte asupra legalitatii grevei, dupa amanarea de pe 2 aprilie.
Administratia Dacia a contestat in instanta legalitatea grevei generale, depunand o plangere care reclama faptul ca sindicatul nu a parcurs toate cele patru capitole de negociere inainte de declansarea grevei generale.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026