Versiunea completă
Eveniment

Administratorii de pensii private, amendați cu 1,2 mil. € pentru că s-au înțeles

Consiliul Concurenței a amendat cu 5,2 milioane de lei (1,2 mil. euro) mai multe societăți de administrare de fonduri private obligatorii (Pilonul II) acuzate că în 2007 s-au înțeles pentru a-și împărți în mod egal participanții care au semnat contracte cu două fonduri în faza inițială de aderare deși legea prevedea ca aceștia să fie repartizați aleatoriu.

Ciprian Botea · 17 august 2010 · 5 min de citit

Consiliul Concurenței a amendat cu 5,2 milioane de lei (1,2 mil. euro) mai multe societăți de administrare de fonduri private obligatorii (Pilonul II) acuzate că în 2007 s-au înțeles pentru a-și împărți în mod egal participanții care au semnat contracte cu două fonduri în faza inițială de aderare deși legea prevedea ca aceștia să fie repartizați aleatoriu.

“Este o investigație începută în decembrie 2007 în urma căreia am ajuns la concluzia că administratorii s-au înțeles între ei și și-au împărțit în mod egal participanții cu dublă semnătură. Potrivit legii, cei cu mai multe semnături trebuiau să intre în repartizarea aleatorie, așa-numita loterie”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Aproximativ 78.000 de participanți au semnat contracte de aderare cu două sau mai multe fonduri, potrivit lui Chirițoiu. cei care au semnat mai mult de două contracte au fost însă repartizați aleatoriu. Începând din 2007, o parte din contribuțiile la sistemul public de pensii ale angajaților români cu vârsta sub 35 de ani merge la un administrator de pensii private. În prezent contribuția la pensiile private obligatorii este de 2,5% din salariul brut.

Amenzile aplicate de Concurență reprezintă 2% din baza de calcul, stabilită la o zecime din valoarea activelor fondurilor la finalul anului trecut. Astfel, cea mai mare sancțiune, de 1,57 milioane de lei (370.000 de euro) a fost aplicată ING Pensii, în timp ce Allianz-Țiriac Pensii, al doilea jucător de pe piață, a primit o amendă de 1,26 milioane de lei (296.000 de euro). Celelalte societăți amendate sunt Aegon, Alico, Aviva, BCR Pensii, BRD Fond de Pensii, Eureko, Generali, KD Real Management, IMO Property Investments, OTP Fond de Pensii, Prima Pensie și TBIH Management Services.

De cealaltă parte, administratorii de fonduri de pensii spun că la startul sistemului de pensii private nu existau proceduri clare privind rezolvarea situației celor care au semnat două contracte și că prin măsura adoptată au încercat să nu “sancționeze” clienții cu două opțiuni prin distribuirea către un al treilea fond, care nu reprezenta niciuna dintre opțiunilor lor individuale. Procedura de mediere a avut loc cu acordul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Astfel, administratori de fonduri neagă caracterul neconcurențial al înțelegerilor și spun că vor contesta în instanță sancțiunile primite. “Concret, în urma acestei medieri ING nu a obținut beneficii, ci, dimpotrivă, a obținut un număr mai mic de participanți decât ar fi primit prin repartizarea aleatorie în funcție de cota de piață. Vom demara demersurile legale pentru contestarea sancțiunii”, a comentat Cornelia Coman, președintele consiliului de administrație al ING Pensii, societatea care administrează cel mai mare fond de pensii private obligatorii, cu active de 1,4 miliarde de lei și peste 1,6 milioane de participanți la sfârșitul lunii iulie.

CSSPP, autoritatea de reglementare a pieței de profil, nu a dorit să comenteze decizia Concurenței, dar a precizat că sancțiunile nu vor afecta interesele participanților sau rezultatele financiare ale fondurilor de pensii, în condițiile în care administratorul este complet separat de fondul pe care îl administrează.

La sfârșitul lui iulie, fondurile de pensii private obligatorii administrau active de 3,5 md. lei (circa 820 mil. euro) și aveau peste cinci milioane de participanți.

Bogdan Chirițoiu spune că amenzile au fost date în contextul în care investigațiile Concurenței au relevat existența unor schimburi de e-mail-uri între societățile de administrare, care reflectă înțelegerile anticoncurențiale dintre acestea. El nu a putut preciza însă în ce măsură aceste înțelegeri au afectat participanții, dar a menționat că în afară de amenzile aplicate nu vor exista alte măsuri de corectare a situației.

Cinci dintre administratorii amendați de Consiliul Concurenței au ieșit între timp de pe piață, fiind absorbite de BCR Pensii și Eureko. În acest caz, cele două societăți de administrare vor avea obligația să plătească amenzile aplicate fondurilor pe care le-au absorbit.

Totodată, Consiliul Concurenței mai are în derulare o investigație legată de piața pensiilor private obligatorii care va fi însă finalizată peste câteva luni. De data aceasta, ancheta vizează șase societăți suspectate că ar fi avut o înțelegere pentru a aplica plafonul maxim de 2,5% permis de lege pentru comisionul de administrare a contribuțiilor participanților.

“Există suspiciunea că administratorii au schimbat între ei informații sensibile anterior perioadei de înscriere și astfel au stabilit comisionul de administrare la nivelul maxim permis de lege. Eventualele sancțiuni vor fi aplicate societăților mamă, bănci sau societăți de asigurări, pentru că în momentul la care se referă investigația societățile de administrare nu erau constituite”, spune Chirițoiu.

Totodată, șeful Concurenței a menționat că instituția lucrează împreună cu reprezentanții CSSPP la modificarea sistemului de repartizare aleatorie a participanților noi care nu își aleg singuri fondul la care să adere. Inițial participanții noi erau repartizați aleatoriu în funcție de cota de piață a fondurilor, dar în prezent aceștia sunt repartizați în mod egal.

Chirițoiu spune însă că varianta agreată de Concurență ar fi ca participanții noi să fie alocați în funcție de cota de piață câștigată în trimestrul anterior, cu alte cuvinte în funcție de numărul de clienți atrași în mod activ. Peste 90% dintre participanții intră în repartizarea aleatorie.

Citește și