Versiunea completă
Companii

Administratorul Hidroelectrica a denunțat un contract de 71,5 mil. euro

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, com­panie aflată în insolvență, a denunțat actele adiționale la un contract de 71,5 milioane euro cu firma austriacă Andritz Hydro, care viza retehnologizarea hidrocentralei Gogoșu de pe Dunăre.

Radu Bostan · 5 februarie 2013 · 2 min de citit

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, com­panie aflată în insolvență, a denunțat actele adiționale la un contract de 71,5 milioane euro cu firma austriacă Andritz Hydro, care viza retehnologizarea hidrocentralei Gogoșu de pe Dunăre.

Contractul pentru retehnologizarea centralei, adică pentru creșterea puterii instalate, a fost atribuit direct în 2003, având la acea vreme o valoare de 54,5 milioane de euro, potrivit reprezentanților Euro Insol. Administratorul Hidroelectrica precizează că valoarea contractului a fost majorată la 71,5 mil. euro prin acte adiționale, “în baza unui artificiu de calcul contractual care nu ține cont de evoluția prețurilor la nivel mondial pentru astfel de servicii, care în ultimii 10 ani au scăzut, nu au crescut”. Lucrările urma să înceapă în 2013, dar Hidro­elec­trica a achitat către An­dritz în avans 13,6 mil. euro.

Potrivit Euro Insol, Andritz Hydro, prin asociere cu firma germană Voith, a obținut din 1997 contracte în valoare de 900 milioane de euro pentru retehnologizarea unor hidrocentrale de pe Dunăre, inclusiv unități din centralele Porțile de Fier I și II. Contractele au fost atribuite prin hotărâre de gu­vern, fără licitație, autoritățile susținând că sărirea acestui pas se impunea din cauza caracterului de urgență al necesității retehnologizării. Consorțiul germano-austriac a mai obținut, de data aceasta prin licitație, un contract de 89 milioane de euro pentru lucrări similare la hidrocentrala Lotru.

“După intrarea Hidroelectrica în insolvență au fost ana­lizate toate contractele în derulare. (…) La fel ca alte con­tracte de retehnologizare, modernizarea hidrocentralei Gogoșu nu se înscrie în indicatorii de eficiență tehnico-eco­nomică acceptați pe plan mondial”, mai arată reprezen­tanții firmei care administrează Hidroelectrica de la intrarea acesteia în insolvență, în iunie 2012.

Renegocierea contractelor cu contractorul principal Voith-Andritz, în vederea alinierii prețului lucrărilor de retehnologizare la valoarea de piață din 2013 s-a încheiat fără succes. În consecință, la data de 31 ianuarie 2013, adminis­tra­torul judiciar al Hidroelectrica a denunțat unilateral actele adiționale la contractul privind centrala Gogoșu.

“Timp de 15 ani toate retehnologizările mari la Hidro­electrica s-au dat cu încredințare directă și aceluiași consorțiu de firme Voith-Andritz”, a declarat Remus Borza, șeful Euro Insol. Administratorul judiciar al Hidroelectrica mai precizează că toate contractele pentru retehnologizare vor fi în viitor atribuite prin licitații.

Citește și