Adrian Ionașcu: Blue Air s-a finanțat din vânzarea de bilete de avion
Adrian Ionașcu, directorul general adjunct al Blue Air, la care firma de construcții Romstrade, aflată în insolvență, deține 89% din acțiuni, spune că până acum activitatea companiei nu a fost afectată de insolvența acționarului principal.
Adrian Ionașcu, directorul general adjunct al Blue Air, la care firma de construcții Romstrade, aflată în insolvență, deține 89% din acțiuni, spune că până acum activitatea companiei nu a fost afectată de insolvența acționarului principal.
“Vom vedea ce se va întâmpla după crearea mesei credale la Romstrade. (…) Blue Air s-a finanțat singură din vânzarea de bilete de avion”, a spus el. Ionașcu a precizat că 2013 va fi un an de conservare, fără noi curse în orar sau frecvențe mărite de zbor. Obiectivul companiei este menținerea cifrei de afaceri obținută în 2012 și a numărului de pasageri (circa 1,5 mil. persoane), potrivit lui Ionașcu.Romstrade, firma fanion a omului de afaceri Nelu Iordache, aflat în prezent în arest preventiv și cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei (5,6 milioane de euro) din banii alocați pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, a intrat în insolvență în decembrie anul trecut la cererea unei companii din construcții. Mai multe contracte cu statul i-au fost reziliate.
Administratorul judiciar provizoriu al companiei Romstrade este Casa de Insolvență Transilvania.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026