Adrian Vasilescu, BNR: Atacul asupra leului din octombrie 2008: despre ce discutăm?

Am văzut pe Facebook o discuție amuzantă pe marginea comentariului meu de miercurea trecută din ZF despre istoria atacului speculativ pe leu din octombrie 2008. Trec peste amănuntele picante. Eu mă referisem la istoria acelui eveniment ce prefața în România criza ce avea să vină peste noi. Problema celor de pe Facebook, în această secvență, era legată de rescrierea istoriei acelor evenimente. Or, lucrurile s-au consumat atunci concomitent: istoria evenimentelor a fost scrisă imediat ce ele s-au petrecut. A fost scrisă „la zi“. O istorie trăită. Acum, cei cărora nu le place cum a fost scrisă încearcă s-o rescrie. Ideea asta cu rescrierea istoriei i-a displăcut unuia dintre participanții la discuția amintită. Opinia lui e cu totul alta: că adevărata cronică a evenimentelor din octombrie 2008 abia acum e scrisă. Vrea deci să spună că noianul de comentarii ce apar frecvent în ziare, la TV, dar mai cu seamă pe bloguri constituie istoria cea adevărată. Știu că asta n-o să placă, dar voi aminti că, de fapt, adevărata istorie a acelor evenimente a început să fie scrisă chiar ceva mai devreme, în aprilie 2008. Aparent, nimic deosebit nu s-a întâmplat în primăvara acelui an. Banca Națională organizează frecvent, uneori chiar săptămânal, colocvii pe diferite teme. Dezbaterile sunt întotdeauna deschise, participă bancheri, cercetători, profesori, jurnaliști. Un astfel de colocviu a avut loc și atunci, în aprilie 2008. Tema a fost însă în așa fel formulată încât să atragă atenția în mod deosebit: „Managementul lichidității din sistemul bancar“. Iar comunicarea Dorinei Antohi, în acea vreme director adjunct la Direcția de Politică Monetară, a fost pe cât de tehnică, pe atât de explicită. Practic, era un dublu avertisment.

Astăzi, mai citim sau mai auzim reproșuri la adresa BNR că n-ar fi dat niciun avertisment în legătură cu iminenta criză ce se apropia. E drept, n-a strigat nimeni atunci: „Păzea, vine criza!“. Ce bancă centrală din lumea asta face așa ceva? Și, apoi, am fi avut noi nevoie de strigăte care să provoace panică? Cert este că atunci mai întâi guvernatorul BNR, care a vorbit în deschiderea colocviului, apoi Dorina Antohi, în comunicarea prezentată, au făcut o analiză aprofundată a schimbărilor care aveau să vină și a specificului anului 2008. Dorina Antohi a făcut o prezentare amănunțită a schimbărilor ce aveau să urmeze în politica monetară. Concluzia era: „Luați aminte, reflectați și acționați!“. Mulți dintre trezorierii băncilor comerciale erau în sală. Ei au fost atenționați public că în politica monetară ne aflam în fața unei schimbări profunde.

De fapt, se încheiase o etapă: 1997-2007. Unsprezece ani de excedent structural în sistemul bancar. Banca Națională trecuse în 1997 în raport cu sistemul bancar în poziția de debitor net. Pompele de la BNR absorbeau surplus de lichiditate. În lei. Pompele de injecție erau folosite mai rar, doar când era nevoie. Treptat, operațiunile de sterilizare au căpătat un pronunțat caracter de piață. Și un rol esențial în absorbția excedentului de lei. Către sfârșitul lui 2007 însă lucrurile au început să se schimbe. Și mai cu seamă în 2008. Practic, se produceau modificări importante în maniera de gestionare, de către banca centrală, a lichidității în sistemul bancar. BNR devenise tot mai mult preocupată de menținerea la un nivel adecvat a ratelor dobânzilor pe termen foarte scurt. Și de gestionarea adecvată a lichidității pe piața monetară. În esență, 2008 devenea un an de tranziție în procesul de trecere a BNR de la poziția de debitor net în cea de creditor net.

Evenimentele din octombrie au arătat că nu toate băncile au luat aminte la cele două avertismente. Și nu s-au pregătit să facă față noii etape în politica monetară. Mai ales n-au înțeles că Banca Națională, prin adoptarea noii poziții, își asumă asigurarea ordonată, fără tensiuni, a funcționării pieței monetare. Unele bănci însă au produs dezordine.

Acest articol a aparut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 29.05.2013