Adrian Vasilescu, BNR: Noi, cei dintr-a șasea
În materie de economie, nicio țară din lume nu-și permite să sfideze, fără să plătească dramatic, nevoia unui echilibru cât de cât stabil între cerințe, fie ele raționale sau doar emoționale, și posibilitățile reale. Luând în calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare și umane. Și țintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural; 2) cantitativ; 3) calitativ. Supremă fiind legea efici…
În materie de economie, nicio țară din lume nu-și permite să sfideze, fără să plătească dramatic, nevoia unui echilibru cât de cât stabil între cerințe, fie ele raționale sau doar emoționale, și posibilitățile reale. Luând în calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare și umane. Și țintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural; 2) cantitativ; 3) calitativ. Supremă fiind legea eficienței. Împreună cu legea competitivității.
Cerințele sunt cunoscute. Atât cele raționale, cât și cele emoționale. Cum stăm însă cu posibilitățile reale? N-o să desenez, aici, întregul tablou. O să mă refer însă la un recent comunicat dat de BNR, care scoate în evidență câteva cifre interesante. Contul curent al balanței de plăți e excedentar. Iar surplusul pe șapte luni, din ianuarie până în iulie 2013, a ajuns la o jumătate de miliard de euro. După ce anul trecut, în aceeași perioadă, măsura un deficit de trei miliarde de euro. Deficitul balanței comerciale, existent însă, e și el în scădere. PIB-ul urcă și el și e posibil să înregistrăm, la sfârșitul anului, o creștere economică de 2 la sută în timp ce inflația e în scădere.
Să nu ne bucurăm totuși prea tare. De criză n-am scăpat. Dacă, luni, au început școlile și câteva milioane de copii și tineri au revenit în clase, noi toți – tot de luni – continuăm școala într-o clasă nouă: a șasea. Duminică, 15 septembrie 2013, s-au încheiat cinci ani la școala crizei. De luni suntem într-a șasea și, dincolo de cifrele încurajatoare enunțate mai sus, numeroase probleme sunt încă fără soluție. Cea mai gravă: investițiile. Iar comunicatul BNR invocat ne atenționează că investițiile străine au coborât deja prea mult, până la 946 mil. euro, în scădere cu 28,9 la sută față de perioada ianuarie-iulie 2012. Și cu mult mai mult față de aceeași perioadă din 2008.
Dacă, anul acesta, creșterea noastră economică se consolidează, meritul este în primul rând al exportatorilor. Pentru că valoarea adăugată se bazează în primul rând pe exporturi și, datorită exporturilor, pe întreaga industrie. Și, probabil, pe agricultură. Dar investițiile stagnează. Și nicio speranță nu va avea temei până când nu va fi înțeles un fapt esențial: investițiile constituie acel stâlp de rezistență fără a cărui consolidare edificiul creșterii economice nu va putea să reziste. Până la urmă, și exporturile tot de investiții depind.
Investițiile străine, așa cum am arătat, scad. Ar fi deci timpul să urce investițiile interne. Numai că în România, astăzi, sunt încă puțini cei care au vocație de investitori. Dar și mai puțini sunt cei care au banii necesari unor investiții. Sau care pot obține credite bancare, în schimbul unor garanții substanțiale, pentru a investi. Din nefericire, la noi, categoria celor care fac bani și-i investesc în afaceri este restrânsă. Dar cum nimic din tot ce adună timpul, nici casele, nici străzile, nici copacii, nici magazinele, nici fabricile, nici automobilele, nici băncile, nici ce mâncăm și îmbrăcăm, nu ar exista fără investiții, mai exact, fără inși întreprinzători, înzestrați cu ideea, dorința și curajul să investească asumându-și riscuri, concluzia e limpede: fără mai mulți investitori nu vom grăbi ieșirea din criză. Numai cu investiții mai multe vom obține, în economie, plusul de valoare adăugată pe care îl așteptăm.
Mai este însă o condiție. Vitală. Avem nevoie nu doar de investitori mai mulți, ci și de investiții substanțiale. În primul rând în industrie și în agricultură. Dar și în comerț, în turism, în toate domeniile. Dacă nu vor spori investițiile, economia nu va prospera. Or, în România, cele mai consistente creșteri de exporturi au fost posibile întâi și întâi acolo unde au intervenit investiții străine. Dovada că de investiții străine avem nevoie ca de aer. Dar lângă investiția străină e nevoie să aducem capital intern. Atât cât avem. Fiindcă fără noi investiții, în tehnologie și în oameni, puzderia de companii în care munca, în loc să aducă belșug, aduce pagube va continua să fie o povară în spinarea întregii societăți.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026