Adrian Vasilescu, BNR: Prețuri și salarii

Prognoza BNR indică o rată a inflației în jur de 3,5 la sută la sfârșitul acestui an. Desigur, Banca Națională a luat în calcul și mișcările posibile, până la 31 decembrie, la prețurile administrate în general și la prețurile produselor energetice în special. Dar și șansa, bazată pe o judecată sănătoasă, de a vedea creșteri de prețuri numai la acele mărfuri care vor suporta noi impulsuri. Ceea ce ar însemna ca mărfurile care se scumpesc să nu influențeze piața trăgând după ele în sus prețurile acelor mărfuri care nu vor primi niciun  impuls în costuri. Altfel, inflația va continua să fie un fel de înlocuitor de productivitate, eficiență și competitivitate. Numeroase companii vor ignora motoarele competiției economice și vor lăsa aprins un singur bec – prețul! Acele companii ce au umflat și umflă prețurile făcând inflație.

Măsurând însă cu atenție, constatăm că anii de criză au determinat și multe decizii raționale, ce au adus schimbări importante în viața companiilor, în felul de a munci al multor oameni, în felul nostru de a trăi. Fără să-i fi fost ușor, societatea noastră a făcut eforturi vizibile și a reușit, într-o oarecare măsură, să-și înfrângă reflexele, obiceiurile, conservatorismul și să treacă la ajustarea stilului de viață. E un început. Și iată, chiar inflația  dă înapoi, nu mai merge în sus.

Atenție însă! O inflație care dă înapoi nu înseamnă scăderi de prețuri. Deflație, deci! Înseamnă transformarea inflației în dezinflație. Prețurile continuă să crească, dar cresc tot mai încet. Ar fi mai bine să scadă? Nu, în niciun caz. Deși în anii în care economia noastră era dominată de marxism au fost momente când așa învățam: că e mai bine să scadă prețurile. Parcă o aud pe doamna Clara Șerban, profesoara mea de economie politică din anul întâi de la Drept, care susținea că nivelul de trai crește nu dacă urcă salariile, ci dacă scad prețurile.

Așa să fie? Am desenat două coloane, apoi am scris pe una prețuri, pe alta salarii, iar lângă coloana prețurilor am trasat o săgeată cu vârful în jos. Dacă scad prețurile, săgeata coboară. Până unde? Până la zero. Mai departe nu are unde să coboare. Și dacă salariile rămân pe loc, iar prețurile tot coboară, unde se poate ajunge? Din ce bani vor fi cumpărate materii prime, materiale, vor fi plătite electricitatea, energia termică, chiriile și, în ultima instanță, cum vor fi plătite salariile înghețate? Era, desigur, o gândire dogmatică, în contrasens cu legile economice. Or, în istorie, ori de câte ori au fost sfidate legitățile economice, a ieșit rău. Avem destule exemple, fie din vremea planificării centralizate, fie din timpul de după decembrie ’89, de încărcare a notei de plată a societății pentru nesocotirea legităților economice. Sigur, s-ar putea decreta că… de mâine nu mai acționează legea cererii și ofertei… Sau legea gravitației… Multe ar putea să fie decretate, dar viața își urmează cursul. A ignora legile naturii, ale societății, ale economiei  înseamnă autocondamnare! Ce edict ar putea să desființeze producția de mărfuri? Sau banii, ca mijloc de schimb? Viața ar ieși din matca normalității.

Numai legitățile pieței pot să garanteze o desfășurare normală a vieții economice. Să asigure reglajul vieții economice într-o țară, în raport cu dinamica factorilor interni și externi. În acest context, înțelegem mai bine că prețurile ne fac probleme, fiindcă… salariile sunt neîndestulătoare. Iar dacă regula este ca prețurile să crească încet, dar să crească, înseamnă că salariile ar trebui să crească mai mult și mai repede ca să ajungem la bunăstare. Salariile și veniturile, în general. Condiția ar fi să avem o economie de piață competitivă în câțiva ani. Treabă grea, fiindcă nu-i vizată doar forma. E vizat conținutul. De aici înainte, dacă vrem să ajungem la un raport normal prețuri-venituri, întreaga societate va fi nevoită să fie continuu cu ochii pe câțiva indicatori esențiali: produsul intern brut pe locuitor, câștigul mediu real, consumul real, competitivitatea produselor industriale, producțiile agricole la hectar, exportul pe locuitor.