Adrian Vasilescu, BNR: Va divorța Europa de FMI?

Întrebările privind o eventuală plecare a FMI din spațiul Uniunii Europene s-au înmulțit după ce personaje de prim rang din instituții cu greutate în UE au sugerat o asemenea eventualitate. Faptul că a fost invocat timpul viitor nu a mai fost luat în seamă. Corul anti-FMI a prins glas.

Să nu mai aibă Uniunea Europeană nevoie de FMI? Să nu ne grăbim cu răspunsul. Deocamdată, așteptăm în România o delegație a celor trei foruri cu care am încheiat două acorduri, unul de împrumut și altul de precauție: Comisia Europeană, FMI și Banca Mondială. Scopul fiind încheierea unui nou acord. Tot de precauție. Și, în plus, ne va vizita și șefa FMI.

Cele două acorduri ne-au fost de vreun folos? Răspuns categoric: DA. Să plecăm de la primul acord – cel de împrumut. Putea România să-l evite? Desigur, nu. De altfel, am avut repede și dovada. Au apărut goluri de finanțare și banii împrumutați ne-au ajutat să le umplem. Am în vedere deficitul bugetar și nicidecum deficitul balanței de plăți externe. Mai mult, am făcut din primul acord o țintă de calmare a efectelor crizei. Împrumutul extern, asigurând acoperirea unora dintre golurile de finanțare, a făcut posibilă slăbirea presiunilor asupra banilor din țară.

Apoi, să nu uităm că împrumutul extern solicitat de România a plecat  de la trei criterii cardinale. Mai întâi, s-a remarcat faptul că atitudinea autorităților române a fost proactivă. În sensul că nu a pornit de la o nevoie imediată de bani. Ci a avut în vedere nevoi viitoare, ce au și apărut, pe fondul crizei globale, în decursul anilor 2009-2010. În al doilea rând, a fost  vorba de un angajament multilateral. Pentru că România a inițiat un „pachet“ de solicitări pentru împrumuturi externe: de la Uniunea Europeană, de la Banca Mondială, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, de la Banca Europeană de Investiții  și, desigur, de la Fondul Monetar Internațional. Și chiar dacă ideea unui împrumut de la FMI a suscitat discuții, plecând de la „disconfortul“ unor exigențe mari, România nu putea să treacă în planul al doilea rigori financiare nemiloase izvorâte din legități economice, dublate de loviturile crizei, cum sunt corelațiile salarii-productivitate, consum-producție și multe altele.

De ce irită un posibil nou acord, în care FMI să se alăture Comisiei Europene și Băncii Mondiale? Desigur, la mijloc e o prejudecată: faptul că FMI obișnuiește să se uite la cifre. Dar percepția e falsă, căci la cifre se uită și celelalte două foruri internaționale. Numai că atât Comisia Europeană, cât și Banca Mondială folosesc ca „vârf de atac“ experții FMI, care se uită, totodată, la cum se reflectă aceste cifre în viața de zi cu zi a economiei și a populației. Am văzut că, tot potrivit obiceiului, delegațiile FMI au solicitat întâlniri nu numai cu autoritățile statului, ci și cu analiști, cu reprezentanți ai sindicatelor, cu personalități din mediul academic și cu cercuri de afaceri. O astfel de analiză ne-a prins bine. S-au dovedit a fi chiar mai importante decât analizele din vremea acordurilor stand-by.

Cele trei autorități internaționale au tras concluzii în baza unor analize combinate, ce au avut în vedere trei trepte: 1) o analiză macroeconomică clasică; 2) o analiză a politicilor bancare; 3) o analiză a gestiunii dezvoltării. Reușind, desigur, să înțeleagă în esență cum se realizează cuplajul între modelele de dezvoltare locale și măsurile de combatere a crizei. Deviza fiind cea cunoscută: țara să-și îmbunătățească practica sa macroeconomică, pentru că dreptul de a greși s-a restrâns. Iar un nou acord, chiar dacă nu are ca miză un sprijin financiar direct, va fi un nou mesaj de încredere dat investitorilor străini. Sigur, el nu-și poate dovedi eficiența fără un semnal al nostru că suntem hotărâți să asigurăm, la noi acasă, o bună funcționare a economiei. Mai exact, să arătăm că știm ce avem de făcut ca să învingem criza, să obținem stabilitate internă, să devenim competitivi pentru ca România să poată fi luată în calcul în sistemul economiei globale.

Important este să reținem că pretențiile celor trei autorități, oricât ar fi de mari, se rezumă la performanțele economice. Acordul pretinde performanțe macroeconomice și rigoare în aplicarea unor strategii de restructurare.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013