Adrian Vasilescu: Valuta din „camara" Bancii Nationale (III)

Din rezerva internationala a BNR a iesit, in mai, o suma importanta: un miliard de euro. Suma a fost retrasa de bancile comerciale. Desigur, de acele banci cu pasive in valuta (depozite, imprumuturi din strainatate, inclusiv de la bancile-mama) constituite pe o durata mai mare de doi ani. A fost un gest de punere in aplicare a deciziei BNR potrivit careia, in cazul acestor pasive, rata rezervelor minime obligatorii se reduce de la patruzeci la suta la… zero la suta.
Celelalte sume, constituite la BNR de catre banci, pentru pasivele valutare cu termene de pana la doi ani, au ramas in rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei. Pentru ca si de aici inainte, de drept, dar si de fapt, va avea o insemnatate deosebita mecanismul rezervelor minime obligatorii. Un mecanism pe care il folosesc toate tarile, dar mai ales cele cu o inflatie ridicata. Pentru aceste din urma tari, instrumentul respectiv este chiar primordial, pentru ca limiteaza posibilitatile bancilor comerciale de a multiplica banii inflationisti. In acelasi timp, acest instrument se inscrie in arsenalul de interventii pe linia prudentei bancare, in sensul ca bancile au la dispozitie un stoc-tampon de lichiditate in cazul unei avalanse de cereri de retragere. Pentru aceste motive, renuntarea la constituirea rezervelor minime obligatorii in valuta nu ar fi fost o decizie inteleapta, nici atunci cand au fost adoptate Legea BNR din 1998 si Legea BNR din 2004. Si n-ar fi nici astazi o decizie inteleapta. Desi, astazi, se schimba substantial rolul acestui mecanism de interventie pe piata bancara.
E adevarat ca, in urma cu ceva timp, in prima jumatate a anilor ‘90, cand situatia lichiditatii valutare era tensionata, BNR nu impusese rezerve obligatorii in valuta tocmai pentru a atrage putinele resurse existente atunci. Cand insa valuta a inceput sa vina in valuri la noi, cu deosebire dupa intrarea Romaniei in NATO, important era sa atragem investitii directe, nu fluxuri financiare speculative, care sa vizeze castigul din diferenta intre dobanda si deprecierea leului. Solutia care s-a impus: obligarea bancilor, prin lege, sa constituie rezerve minime obligatorii in valuta. Daca nu s-ar fi actionat in acest sens, echilibrul monetar ar fi fost greu de pastrat in conditiile unei cresteri neincetate a valurilor de valuta. Scapasem de o problema si dadusem de alta. In anii ‘90 era criza de valuta. Apoi am pasit intr-o faza noua, in care eram obsedati de o alta intrebare: „Ce sa facem cu atata banet?”
Acumularile valutare lunare ale BNR din toti acesti ani au fost consistente. Niciodata, in istoria Romaniei, nu a fost adunata atat de multa valuta la Banca Nationala. Remarcabil, cu deosebire, este faptul ca banca noastra centrala nu este hapsana si nu atenteaza la valuta nimanui prin „rechizitionari”. Toate acumularile sunt facute in conditii de piata. Din 1992, inca, BNR a aderat la sistemul liberal „full-retention”: agentii economici au capatat dreptul de a-si retine toata valuta provenita din operatiuni externe. Banca Nationala nu cere nici macar un singur euro sau un singur dolar din valuta adusa in tara de exportatori ori de investitorii straini. Ceea ce inseamna ca o buna parte din totalul lichiditatilor in valuta se afla in bancile comerciale. Rezerva BNR are alte rosturi. Datorita ei, putinele capitaluri interne, de care dispune statul roman, nu sunt tulburate de la rosturile lor cotidiene. Banca Nationala poarta singura povara acumularii valutei necesare pentru a da consistenta credibilitatii internationale a Romaniei. De fapt, fiind administrator al intregii rezerve internationale a tarii, BNR initiaza operatiuni atat de optimizare a avantajelor, cat si de atenuare a riscurilor. Rezerva de valuta este diversificata in portofolii aducatoare de profituri, in baza analizarii neincetate a miscarii monedelor pe pietele internationale. Cat priveste rezerva de aur, o parte a ei se afla in tezaurul BNR, cealalta parte in depozite la mari banci din strainatate. BNR castiga din dobanzi sume importante. Bani folositori tarii, obtinuti fara niciun risc.
In rezerva BNR, potrivit legii, sunt adunate parti din pasivele in valuta (si in lei, desigur, dar aici intereseaza valuta) ale bancilor comerciale. Din fiecare euro ce intra intr-o banca, pentru un timp mai mic de doi ani, 40 de eurocenti sunt depozitati la banca centrala. Imobilizarea banilor la BNR, in camara numita „rezerve minime obligatorii”, e un motiv de suferinta. Fiindca banii sunt facuti sa circule. Numai prin circulatie pot fi inmultiti. Dar procesul de absorbtie e o alinare. Un timp, a fost temperat elanul creditarii in valuta. Acum, in noile conditii istorice, rezervele minime obligatorii protejeaza bancile. Si asta pentru ca mecanismul in cauza are o componenta prudentiala: limiteaza capacitatea unei banci de a se aventura in operatii speculative si, totodata, reprezinta o sursa de lichiditate in cazuri exceptionale.
Un timp, rezervele minime obligatorii vor constitui inca un important instrument de interventie pe piata bancara. Desi, treptat, este posibil ca volumul lor sa se restranga. In viitor, insa, in perspectiva dezvoltarii operatiunilor de piata monetara, rezervele minime obligatorii isi vor diminua rolul. Dar cum pana si marile banci centrale, unde aceste rezerve mai au doar un rol simbolic, dispun prin lege de posibilitatea de a folosi in caz de nevoie acest instrument, nici BNR nu va renunta la posibilitatea de a-l utiliza in toata complexitatea lui. La valuta, dar si la lei. Un argument e si acela ca Banca Centrala Europeana, potrivit statutului sau, pastreaza intre toate tipurile de instrumente de politica monetara si rezervele minime obligatorii.
In prim-plan, insa, ca instrument de politica monetara este folosita dobanda. Rolul ei va creste pe masura ce economia va incepe sa produca mai mult, iar populatia va consuma mai mult.
Continuare: miercurea viitoare