Adriana Marin, CA-IB: Deocamdată nu cred că protestele au un efect major asupra piețelor
Adriana Marin, șefa departamentului de analiză al firmei de brokeraj UniCredit CA IB Securities, spune că până acum protestele care au avut loc în ultimele zile nu au influențat piețele financiare dar că acestea ar putea speria investitorii străini în măsura în care vor continua și vor fi violente.

“Totul depinde de cum va evolua situația în continuare. Dacă se degradează lucrurile ar putea fi o problemă. Până acum nu am văzut să fi reacționat piețele. Deocamdată nu cred că au un efect major. Aversiunea investitorilor față de risc este mare în această perioadă, nu este numai efectul protestelor care au loc în aceste zile. Atât cât sunt proteste pașnice nu este nicio problemă, rău este când sunt violente”, spune Adriana Marin.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026