Afaceri Arcom de 16 mil. euro in primul semestru
Compania de constructii Arcom Bucuresti a realizat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de circa 60 de milioane de lei noi (circa 16,4 milioane euro), in crestere cu pana la 15% fata de perioada similara a anului trecut. Rata profitului se situeaza dupa primele sase luni la aproximativ 7%, potrivit reprezentantilor companiei
Compania de constructii Arcom Bucuresti a realizat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de circa 60 de milioane de lei noi (circa 16,4 milioane euro), in crestere cu pana la 15% fata de perioada similara a anului trecut.
Rata profitului se situeaza dupa primele sase luni la aproximativ 7%, potrivit reprezentantilor companiei.
“Rezultatele financiare au fost obtinute in contextul in care noi am avut mai multe contracte semnate anul trecut cu derulare in acest an si am fost in acest fel acoperiti. Piata lucrarilor cu buget de stat nu a mers in prima parte a anului, spre deosebire de lucrarile pe segmentul privat”, a comentat pentru Ziarul Financiar Florian Florescu, director economic al Arcom SA.
Pentru intregul an, Arcom a bugetat o cifra de afaceri de circa 113,5 milioane de lei noi (circa 30,2 milioane euro).
Arcom era inainte de revolutia din 1989 bratul extern al industriei romanesti de constructii, dar ulterior s-a confruntat cu o prabusire a comenzilor din strainatate si pierderea unor piete de export traditionale din Orientul Mijlociu si nordul Africii. Intr-o asemenea conjunctura, Arcom s-a reorientat treptat catre piata interna si parteneriate sau asocieri cu firme straine, dar si-a propus sa revina de anul viitor pe piete din Algeria sau Libia, dupa cum afirmau recent oficiali ai companiei.
In cadrul strategiei de a se asocia cu companii straine, Arcom a format mai multe joint ventures cu francezii de la Lafarge (productie de gips-carton), Gealan (pentru tamplarie din PVC), Zublin (constructii) sau Omnico (pentru a intra pe piata de pavele si borduri).
Arcom SA face parte din holdingul de firme Arcom, care activeaza pe piata constructiilor si a materialelor de constructii. Din holding mai fac parte alte 10 companii, in care Arcom SA detine pachetul majoritar de actiuni, deruland prin acestea activitati de constructii – montaj, producere si comercializare de materiale de constructii, echipamente, mecanizare sau inchiriere de utilaje.
Holdingul de fime Arcom estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 200 de milioane de lei noi (circa 60 de milioane de euro).
Actiunile Arcom sunt detinute in proportie de peste 85% de 1.400 de persoane fizice, niciuna neavand mai mult de 1%, alti actionari fiind SIF Muntenia cu 8%, Conimpuls Bacau cu 2-3 % (firma la care este actionar fostul secretar de stat in MTCT Sergiu Sechelariu) sau Gimart Calarasi, potrivit ultimelor informatii disponibile.
Piata de constructii a avut o evolutie constant ascendenta din 2000 incoace, dupa fluctuatii puternice in anii ?”90. Anul trecut, valoarea lucrarilor de constructii s-a apropiat de pragul de 5 miliarde de euro.
Pe segmente, statisticile indica faptul ca zona constructiilor noi are cea mai puternica rata de dezvoltare, fiind un adevarat motor al pietei. Investitorii straini si autohtoni au anuntat in ultimii doi ani investitii masive in zona producerii de materiale de constructii, unde miza este tocmai cresterea rapida a constructiilor noi.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026