Afaceri duble la anul pentru Sky Gate
Hotelul Sky Gate din Bucuresti estimeaza ca va inregistra anul viitor o cifra de afaceri de trei milioane de dolari, de doua ori mai mare decat in acest an, a declarat pentru Ziarul Financiar Paul Marasoiu, director general al hotelului."Hotelul, care este operational din toamna anului trecut, mizeaza pe o cifra de afaceri de 1,5 milioane de dolari in acest an, la un grad de ocupare de 66%
Hotelul Sky Gate din Bucuresti estimeaza ca va inregistra anul viitor o cifra de afaceri de trei milioane de dolari, de doua ori mai mare decat in acest an, a declarat pentru Ziarul Financiar Paul Marasoiu, director general al hotelului.
“Hotelul, care este operational din toamna anului trecut, mizeaza pe o cifra de afaceri de 1,5 milioane de dolari in acest an, la un grad de ocupare de 66%. Pentru 2003, estimam o rata medie de ocupare de 75%, la un tarif mediu pe camera de 86 de dolari/zi, dar cresterea va veni mai ales din celelalte operatiuni”, a adaugat Marasoiu.
Sky Gate are 105 camere si dispune de un centru de conferinte de 250 de locuri, iar complexul care gazduieste hotelul ofera pe langa spatiile de cazare si spatii pentru birouri. “Vom deschide inca un etaj de birouri, iar la etajul II, care este inca liber, intentionam sa construim un centru medical si o sala de fitness. In plus, vrem sa extindem cu inca doua sali, din care una de peste 200 de persoane, centrul de conferinte. Altfel spus, vom transforma hotelul intr-un centru multifunctional”, a precizat directorul Sky Gate.
Marasoiu spune ca investitiile in derulare sunt facute din ceea ce produce hotelul. Investitia totala va ajunge la peste 12,5 milioane de dolari.
In plus, hotelul va dezvolta activitatea de food & beverage (baruri si restaurante), care ar trebui sa aduca circa o treime din venituri.
Chiar daca hotelul inregistreaza profit operational, care se ridica la circa 30% din cifra de afaceri (circa 450.000 de dolari), compania inregistreaza pierderi din cauza unor “datorii mai vechi”.
Proprietarul Sky Gate Hotel este compania Comtel Focus, ai carei actionari sunt Fondul Romano-American de Investitii, societatile Mazna Holdings Ltd., Com Euro Tel Holding, R.N.I. Piram si Romanian Investment Fund, fiecare detinand in jur de 20-30% din actiuni.
In prezent, firma Comtel Focus negociaza cu diverse companii hoteliere includerea hotelului intr-un lant international. De altfel, compania poarta discutii cu lanturile straine inca dinainte de a inaugura hotelul, printre numele vehiculate aflandu-se Ramada sau Holiday Inn.
Marasoiu a spus ca negocierile sunt inca in derulare, dar ca hotelul va pastra titulatura de Sky Gate. “Vom continua investitiile in promovarea acestei marci, bugetul cifrandu-se in jurul valorii de 50.000 de dolari”, a mai spus directorul hotelului.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026