Afacerile colosului Hidroconstrucția au scăzut cu 40%
Hidroconstrucția, cel mai mare constructor cu acționariat românesc în 2011, a devenit anul trecut o victimă colaterală a insolvenței Hidroelectrica, principalul său client.
Hidroconstrucția, cel mai mare constructor cu acționariat românesc în 2011, a devenit anul trecut o victimă colaterală a insolvenței Hidroelectrica, principalul său client.
Astfel, Hidroconstrucția a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 623,6 milioane de lei (140 mil. euro), în scădere în lei cu 38% față de anul precedent. În același timp, compania, considerată unul dintre cei mai mari angajatori, și-a redus personalul cu 16%, ajungând la circa 5.500 de angajați.
„Din evoluția indicatorilor economico-financiari rezultă o diminuare a cifrei de afaceri în anul 2012 determinată de reducerea semnificativă a programului de investiții pentru semestrul al doilea și pe total an 2012 de către Hidroelectrica, ca urmare a declanșării procedurii de insolvență“, se arată în raportul pe 2012 al companiei.
Astfel, Hidroconstrucția și-ar putea pierde anul acesta poziția de lider al constructorilor cu acționariat autohton, în favoarea Spedition UMB, firmă controlată de Dorinel Umbrărescu. Hidroconstrucția este controlată de management și de asociația salariaților.
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026