Versiunea completă
Companii

Afacerile Hilton au crescut cu 20% pe primul trimestru

Afacerile Hilton au crescut cu 20% pe primul trimestru

Georgiana Stavarache · 20 iunie 2004 · 2 min de citit

Hotelul Athenee Palace Hilton din Bucuresti a inregistrat o crestere cu 20% a cifrei de afaceri pe primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, a spus Bert Fol, directorul general al hotelului.
“Iincasarile din organizarea de conferinte si evenimente festive au crescut cel mai mult anul acesta, cu 30%. Gradul de ocupare pe primul trimestru a fost de 66% in crestere cu 6% fata de primul trimestru al anului 2003”, a precizat Fol.
Anul trecut, gradul de ocupare mediu de la Athenee Palace Hilton a fost de 70%. Cifra de afaceri pe tot anul a fost de circa 20 de milioane de dolari, iar pentru acest an conducerea hotelului si-a propus un obiectiv de crestere de 15 -20%.
“Cererea de servicii hoteliere pe piata bucuresteana a fost in crestere certa in ultima perioada. Totusi trebuie sa tinem cont ca cea mai mare parte a vizitatorilor vin din Uniunea Europeana si America de Nord, iar redresarea economica din UE este destul de fragila”, a apreciat Fol.
Hilton este unul din cele sase hoteluri de cinci stele de pe piata bucuresteana. Fol spune ca tarifele au crescut in ultimul an cu circa 15-20%.
“Motivul a fost dat de faptul ca toate cheltuielile hotelului sunt exprimate in euro, in timp ce incasarile in dolari, iar euro s-a apreciat foarte mult in ultimul an in raport cu dolarul, ceea ce a dus la un oarecare dezechilibru intre venituri si cheltuieli”, a precizat el.
Potrivit lui Fol, hotelul are un profit operational brut de 45-50%.
Lantul hotelier este interesat de extinderea pe piata romaneasca, deocamdata hotelul din Bucuresti fiind singurul din portofoliul lantului Hilton de pe piata romaneasca.
“Nu este exclusa implicarea intr-un alt hotel de pe piata Bucurestiului, dar in acelasi timp avem discutii cu investitori din orasele mari de provincie, in principal Timisoara”, a adaugat reprezentantul Hilton.
“Strategia globala a lantului este axata pe operarea hotelurilor pe baza unor contracte de management si mai putin pe implicarea financiara”, a adaugat el.
Proprietarul hotelului Athenee Palace Hilton este firma Athenee Phenix Group.
“Nu stiu daca va avea sau nu loc o schimbare de actionariat la nivelul hotelului Hilton. Oricum responsabilitatea mea este managementul hotelului si o eventuala schimbare de actionariat nu ar schimba cu nimic felul in care este operat”, a precizat el.
Hilton a realizat anul trecut o serie de investitii de renovare care vor continua si anul acesta.
“In ultimele 18 luni am renovat o mare parte din spatiile publice, centrul de sanatate, restaurantele, iar anul acesta pregatim o renovare a camerelor”, a mai precizat directorul hotelului.
Principalii competitori ai hotelului Hilton sunt JW Mariott, Crowne Plaza, Sofitel, Intercontinental, Howard Johnson.
georgiana.stavarache@zf.ro

Citește și