Afacerile italienilor de la Savini Due s-au majorat cu 30%
Producătorul de mobilier pentru baie Savini Due din Sebeș, județul Alba, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 27,3 mil. lei (6,5 mil. euro), în creștere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul noilor contracte obținute și a dezvoltării colaborării cu clienții existenți.
Producătorul de mobilier pentru baie Savini Due din Sebeș, județul Alba, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 27,3 mil. lei (6,5 mil. euro), în creștere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul noilor contracte obținute și a dezvoltării colaborării cu clienții existenți. Ținând cont de rezultatele obținute în primele șase luni, conducerea Savini Due estimează că va încheia exercițiul financiar cu vânzări totale de circa 55 mil. lei (peste 13 mil. euro), în creștere cu aproximativ 20% față de anul 2009. Anul trecut afacerile companiei au ajuns la circa 46 mil. lei (11 mil. euro). “Ne bazăm în continuare pe dezvoltarea colaborării cu clienții existenți, precum BauMax, Ambient, Bricostore, Dedeman sau Obi, dar și pe noile contracte semnate anul acesta”, a declarat Piersante Savini, administratorul companiei Savini Due. Compania produce articole de mobilier pentru baie, dulăpioare suspendate, diferite tipuri de oglinzi, accesorii pentru mobilier și suporturi pentru chiuvetă. Fabrica de la Sebeș produce în momentul de față 10.000 de corpuri de mobilier pe lună, reprezentanții companiei anunțând că intenționează să crească capacitatea de producție anul viitor cu circa 30%. “Dacă în 2009 exportul reprezenta jumătate din cifra noastră de afaceri, ne-am propus pentru acest an să creștem la circa 65% vânzările pe piețele externe. Am câștigat noi colaborări în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Croația și Italia. Din păcate, ne-am concentrat mai mult pe export datorită volatilității și nesiguranței de care a dat dovadă moneda națională în prima parte a anului”, a afirmat administratorul Savini Due. Acționarii companiei Savini Due sunt firma italiană Savini și oamenii de afaceri Savini Alfredo și Savini Piersante.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026