Afacerile producătorului Secuiana au crescut cu 23% în T1
Producătorul de confecții Secuiana din Covasna a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri de peste 1,6 mil. euro, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de vânzările la export.
Producătorul de confecții Secuiana din Covasna a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri de peste 1,6 mil. euro, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de vânzările la export. Compania mizează în acest an pe un avans de până la 10% al afacerilor, în comparație cu anul trecut. Secuiana a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 5,4 mil. euro.
“În primul trimestru nu s-au produs schimbări considerabile pe piața internă, aceasta continuând să stagneze. În ceea ce privește evoluția pieței în perioada următoare, nu se întrevăd evoluții spectaculoase”, a declarat pentru ZF Transilvania Dobra Laszlo, directorul general Secuiana. Conducerea companiei mizează și în acest an pe o evoluție pozitivă a activității pe piețele externe, în condițiile în care vânzările la export au fost principalul motor de creștere al afacerilor Secuiana în 2011.
Partenerii de afaceri ai companiei la export sunt Bruno Saint Hillaire și Mise au Green din Franța, Carl Gross, Gerry Weber și Aubi din Germania, IC Company din Danemarca sau Comeback Fashion din Olanda. Anul trecut Secuiana a câștigat 4 noi contracte, iar pentru acest an conducerea companiei și-a propus menținerea portofoliului actual de clienți, însă mizează și pe atragerea a unul sau doi noi clienți.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026