Versiunea completă
Business Construct

Afacerile SSAB ar putea urca cu 10%

Compania specializată în construcții metalice SSAB din Bacău, controlată de omul de afaceri Mihai Șlic, estimează pentru anul acesta că va reveni pe creștere cu 10%, pănă la circa 6,6 mil. euro, luănd în calcul contractele pe care le are deja în derulare.

Ziarul Financiar · 30 iunie 2010 · 2 min de citit

Compania specializată în construcții metalice SSAB din Bacău, controlată de omul de afaceri Mihai Șlic, estimează pentru anul acesta că va reveni pe creștere cu 10%, pănă la circa 6,6 mil. euro, luănd în calcul contractele pe care le are deja în derulare.

Compania are în prezent contracte în derulare în valoare de 3 milioane de euro, prin care urmează să construiască 20.000 de metri pătrați de hale. Printre cele mai mari contracte se numără construirea unei hale de 7.000 mp pentru o piață agroalimentară din București, un depozit de semințe de 6.000 mp în București, un depozit în Tunari sau o extindere de abator în Crevedia.

SSAB și-a diminuat anul trecut businessul cu 40%, pănă la circa 6 mil. euro, din scăderea volumului de lucrări din construcții. “Au fost lucrări mai puține, lucrări la care s-a renunțat sau care s-au oprit în diferite stadii de execuție. Cu toate acestea, firma a încheiat anul 2009 cu profit, în condițiile în care a fost păstrat același număr de salariați. Am lucrat exclusiv cu mediul privat, așa că nu am avut probleme cu recuperarea banilor. Am păstrat numărul de salariați. Chiar am căutat să ne menținem toți oamenii”, a declarat Mihai Șlic, acționarul majoritar al companiei SSAB AG, care consideră că bussinesul va fi mai ușor anul acesta decăt în 2009.

Compania a căștigat anul trecut un contract în valoare de 10 mil. euro pentru construcția unei hale metalice pentru olandezii de la Damen în orașul Galați, după ce contractul a fost negociat în mod direct de Șlic în Olanda. Construcția a fost finalizată în nouă luni, chiar dacă din decembrie și pănă în februarie a nins.

Investiția a presupus o hală nouă pentru reparația și construcția de nave cu o înălțime de 43 m, 120 m lungime și 47 m lățime, fiind una dintre puținele de acest gen din Europa de Est. Proiectantul lucrării a fost firma olandeză Dekok.

SSAB are în prezent 250 de salariați, cu posibilitatea ca în perioadele cu constracte mai numeroase numărul să crească pănă la 400.

Citește și