Versiunea completă
Companii

Agenții de muncă temporară spun că modificarea Codului muncii încalcă norme europene din sector

Introducerea obligației agenților de muncă temporară de a încheia cu salariații temporari contracte de muncă pe perioadă nedeterminată și de a plăti 75% din salariul minim brut pe țară în perioada dintre două misiuni încalcă directiva europeană în domeniu și va afecta piața muncii, arată Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară.

Ana Maria Petcana - Mediafax · 17 decembrie 2013 · 1 min de citit

Introducerea obligației agenților de muncă temporară de a încheia cu salariații temporari contracte de muncă pe perioadă nedeterminată și de a plăti 75% din salariul minim brut pe țară în perioada dintre două misiuni încalcă directiva europeană în domeniu și va afecta piața muncii, arată Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT) într-o reacție la ini­țiativa legislativă de modificare și completare a Legii 53/2013 – Codul muncii, proiect înregistrat la Senat. Potrivit sursei citate, propunerile încalcă Directiva europeană 2008/14/104CE privind munca temporară, iar o eventuală aprobare a acestora va genera consecințe negative pentru piața muncii din România. Piața de muncă temporară cuprinde peste 60.000 de salariați, din care aproximativ 20% sunt studenți, iar 35% foști șomeri. ARAMT a fost înființată în anul 2010 și reunește în prezent 13 companii internaționale și locale reprezentând peste 70% din piața muncii temporare din România.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.12.2013

Citește și