Versiunea completă
Companii

Agențiile de turism fac bani din bilete de tren pe rute externe

Agențiile de turism Perfect Tour și Aerotravel, distribuitorii locali ai biletelor de tren ale operatorului Rail Europe, care reprezintă 35 de companii feroviare din Europa, au vândut anul trecut 900 de bilete la trenurile internaționale, precum TGV sau Eurostar, în valoare totală de aproape 60.000 de euro.

Mirabela Tiron · 18 ianuarie 2011 · 3 min de citit

Agențiile de turism Perfect Tour și Aerotravel, distribuitorii locali ai biletelor de tren ale operatorului Rail Europe, care reprezintă 35 de companii feroviare din Europa, au vândut anul trecut 900 de bilete la trenurile internaționale, precum TGV sau Eurostar, în valoare totală de aproape 60.000 de euro.

Pe de altă parte, cele două agenții de turism au vândut împreună mai puțin de 200 de bilete la trenurile companiei de stat CFR Călători.

“Anul trecut am vândut în total 600 de bilete la trenurile de mare viteză din Europa, în valoare de 22.000 de euro. Din această sumă, agenției i-au revenit aproape 10%”, a declarat Sorin Văduvoiu, directorul general al agenției de turism Perfect Tour, care a semnat un parteneriat cu Rail Europe la sfârșitul anului 2009.

Rail Europe, înregistrată în America de Nord și care este deținută de compania de căi ferate a Franței (SNCF) și de cea a Elveției (SBB), este cel mai mare distribuitor de bilete de tren pentru 35 de companii feroviare din Europa, anual livrând bilete pentru un million de pasageri, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

“Dacă la trenurile din străinătate am vândut 600 de bilete anul trecut, pentru CFR Călători nu putem vorbi nici măcar de 100 de bilete. Explicația constă în faptul că românii fug de trenurile românești”, a mai spus Văduvoiu.

Dacă până în 2010, biletele de tren ale CFR Călători se vindeau doar în gări și în agențiile de voiaj ale CFR Călători, de anul trecut transportatorul feroviar de stat a început să dezvolte sistemul de distribuție a biletelor de tren și a semnat contracte cu peste 100 de agenții de turism, care au devenit distribuitori autorizați ai biletelor de tren.

Întrebați de ZF câte bilete de tren s-au vândut anul trecut prin cele peste 100 de agenții de turism de pe piață care au încheiat contract de distribuție cu CFR Călători, oficialii companiei au transmis că 2.864 de bilete, în valoare totală de 220.000 de lei (52.400 euro).

“Este bine totuși că CFR Călători a reușit să implementeze acest proiect, ce permite agențiilor de turism să vândă bilete de tren”, a declarat Antonio Nițu, directorul general al agenției de turism Aerotravel Lufthansa City Center. Nițu a mai spus că dacă pentru CFR Călători este vorba de câteva bilete vândute lunar, maxim 10 bilete, pentru trenurile din străinătate s-au vândut în total aproape 300 de bilete în trei luni.

“Am vândut bilete de tren pentru Rail Europe în valoare 36.000 de euro, din care agenției îi revin 8%”, a declarat Nițu. Aerotravel Lufthansa City Center este deținută de Mihai David, fostul directorul general al Hidroelectrica.

Cât costă

O călătorie cu trenul Eurostar pe ruta Londra-Paris costă de la 60 de euro de persoană, în timp ce o călătorie cu TGV-ul pe ruta Paris-Strasbourg costă de la 56 de euro de persoană, potrivit datelor de pe site-ul agenției de turism Aerotravel Lufthansa City Center. “Unii români preferă ca după ce ajung în Madrid cu avionul să își continue călătoria cu trenul spre alt oraș din Spania, mai ales că trenurile din străinătate ajung reprede la destinație. Sunt și personae care optează pentru un transfer cu autobuzul sau închirierea unei mașini”, a precizat Antonio Nițu de la Aerotravel Lufthansa City Center.

Citește și