Agip, aproape de profit in acest an
Agip Romania, filiala locala a grupului petrolier italian Eni, spera sa treaca in premiera in acest an pe profit, in conditiile in care este previzionat un profit operational de 1,5 mil. euro la o cifra de afaceri de 40 mil. euro. Acesta ar fi primul an in care compania italiana ar trece pe profit in Romania, dupa sase ani de afacere pe pierderi in Romania
Agip Romania, filiala locala a grupului petrolier italian Eni, spera sa treaca in premiera in acest an pe profit, in conditiile in care este previzionat un profit operational de 1,5 mil. euro la o cifra de afaceri de 40 mil. euro. Acesta ar fi primul an in care compania italiana ar trece pe profit in Romania, dupa sase ani de afacere pe pierderi in Romania.
Operatorul italian a inregistrat si anul trecut pierderi, ca dealtfel toti ceilalti jucatori de pe piata distributiei de carburanti din Romania, nivelul acestora fiind de 400.000 euro, la o cifra de afaceri de 39 mil. euro.
Antonio Cambiotti, presedintele Agip Romania, spune ca si in 2002, compania a inregistrat un profit operational de 1,1 milioane euro, ceea ce indica performanta operationala, insa dupa aplicarea taxelor si deprecierii, rezultatul exercitiului financiar a fost negativ.
“Agip Romania a realizat in primele noua luni ale acestui an vanzari de circa 30 mil. euro, fata de 27 mil. euro in perioada similara a anului trecut. Media vanzarilor pe statie este una dintre cele mai bune de pe piata. Pentru acest an,tinta noastra este o cifra de afaceri de 40 mil. euro, un profit operational de 1,5 mil. euro si sa eliminam pierderile”, a spus Antonio Cambiotti.
Agip Romania, cu circa 220 de angajati, opereaza o retea de 20 de statii (16 proprii, 2 in franciza, 2 inchiriate), fata de 22 in 2002 (una fiind cedata OMV, iar cealalta catre Petrom).
Mai multe companii din acest sector spera sa incheie pe profit exercitiul financiar, ultimele raportari ale Shell (la cinci luni) si Lukoil (la noua luni) indicand obtinerea de profit. Companiile internationale prezente pe piata de retail din Romania au acuzat in mod repetat ca piata nu este liberalizata, iar compania de stat Petrom, liderul pietei, practica preturi fara nici o legatura cu cotatiile internationale ale titeiului. Conditiile dificile de pe piata au determinat filialele locale ale unor giganti europeni precum Shell si Eni sa inghete orice extindere a retelelor proprii, asteptand privatizarea Petrom ca moment al liberalizarii pietei.
Mai mult, Shell a vandut in vara 23 de statii catre MOL, reducandu-si numarul de statii de pe piata romaneasca de la 81 la 58 de unitati.
Intrati pe piata in 1997, italienii au investit circa 20 mil. $ de atunci. Eni, care cunoaste bine piata romaneasca prin intermediul companiei sale Agip, participa la privatizarea Petrom, fiind selectata pe lista scurta a investitorilor. Cambiotti a refuzat insa sa dea orice fel de detalii privind interesul italienilor pentru Petrom pe motiv ca acest demers este coordonat de conducerea de la Roma a grupului.
Adrian.mirsanu@zf.ro
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026