Agonia mancarimii si extazul scarpinatului

V-ati intrebat ce anume produce mancarimea? De ce doar scarpinatul ajuta? Cum se face ca doar foarte putini cercetatori se ocupa de acest subiect?

Ciclul mancarime-scarpinat, situat la intersectia dintre placere si durere, dintre reflex si compulsie, pare sa reprezinte un subiect fascinant, neglijat din pacate de majoritatea specialistilor. Grupul minuscul care se ocupa de mancarime sustine ca e vorba de un “simptom orfan”, insuficient inteles din punct de vedere neurologic si biochimic. Nu stim ce fibre nervoase conduc senzatia de mancarime spre creier, cum este prelucrat semnalul la nivelul sistemului nervos central si ce molecule anume produc senzatia neplacuta. Daca am sti am putea gasi metode de tratament ceva mai eficiente decat cele din ziua de azi.

Sper ca nu vi se pare frivol subiectul. Pentru cei care nu sufera prea mult in urma unei intepaturi de tantar, nimic interesant sau important. Exista insa oameni pur si simplu torturati de mancarimi care le tulbura somnul, le provoaca cicatrici foarte inestetice si uneori ii aduc in pragul sinuciderii. Nu credeti? Dr. Gil Yosepovich, profesor de dermatologie la o universitate din Winston-Salem, Carolina de Nord, un distins cercetator in domeniul pruritului (termen tehnic pentru mancarime) face mari eforturi pentru a gasi tratamente noi, neaparat necesare.

Pentru sceptici, mi-as permite sa recomand vizitarea unei adrese pe Internet www.itchforum.org care prezinta cateva clipuri video ale unor suferinzi de eczema atopica care se scarpina cu furie in timpul somnului, victime ale unui instinct primar pe care medicii nu stiu cum sa-l infraneze. Mancarimea, sau pruritul, cum preferati, este o senzatie care leaga pielea, maduva spinarii si creierul intr-un circuit cu foarte multe intrari si iesiri, asa ca pruritul poate origina oriunde in circuit, chiar in organe aflate departe de el, ficatul de exemplu. Procesul poate fi accelerat fara interventii exterioare si poate ajunge la un cerc vicios mancarime-scarpinat in care lucrurile devin din ce in ce mai neplacute, iar tratamentul este legat de o problema situata departe de suprafata corpului.

Intepatura tantarului, desi incomplet inteleasa, contine cateva elemente mai clare, saliva injectata in piele duce la eliberarea histaminei, ca in urticaria provocata de alimente sau medicamente, care ajunge la terminatiile nervoase din piele, de aici in maduva spinarii si apoi la creier. Din pacate nu stim exact ce se intampla. S-a crezut ca traseul este identic cu cel al senzatiei de durere, dar cercetari foarte sofisticate au infirmat teoria. Nu exista un “centru” al mancarimii in creier, pruritul este un fenomen multidimensional, inca misterios.

In schimb, scarpinatul este aproape total neinteles. Nu stim de unde pleaca impulsurile nervoase, de ce scarpinatul atenueaza putin senzatia de mancarime, ce substante sunt eliberate pentru a distrage atentia creierului de la senzatia de mancarime.

“Marele mister”, afirma un neurobiolog de la Universitatea din Davis, California, Dr. Earl Carstens, “este legatura dintre caile reflexe ale mancarimii si scarpinatului. Nu stim de ce scarpinatul usureaza senzatia de mancarime.”

Au aparut tratamente noi de la antihistaminice la antagonisti ai opiatilor si s-a ajuns la concluzia ca nu orice mancarime este simptomul unei boli grave, dimpotriva. Uneori ne aflam mai aproape de placere, asa cum stie oricine a nimerit punctul ideal pe propriul spate.

Daca nu stim exact ce este suferinta mancarimii, habar n-avem de ce ne face placere scarpinatul, nici macar specialistii citati mai sus nu ne pot oferi o explicatie.

A venit, oare, momentul sa recitim cartea lui Paul Theroux: “Coasta tantarilor”?