Agricultura a fost într-un univers paralel
Agricultura a fost surpriza anului 2011 și cred că puțini executivi sau oficiali români se așteptau ca economia să fie salvată de țăranii din niște sate de care nu a auzit nimeni.
Agricultura a fost surpriza anului 2011 și cred că puțini executivi sau oficiali români se așteptau ca economia să fie salvată de țăranii din niște sate de care nu a auzit nimeni.
În sate la 30 de kilometri de București te întorci deja în Evul Mediu, însă oficialii s-au grăbit în acest an să declare agricultura ca fiind “noul motor” de creștere economică spunând și că aceasta este direcția în care trebuie îndreptată țara. Probabil acești oficiali au uitat că la anul, dacă nu avem noroc de vreme bună ca în 2011, este foarte probabil ca țăranii din sate precum Lungulețu, Liești sau Chirnogi să sfârșească cu hambarele și conturile goale.
Memorabil este că în timp ce marea parte a paginilor din Ziarul Financiar era invadată de articole despre “credit crunch”, CDS-uri sau mall-uri în insolvență, antreprenorii și executivii din agricultură anunțau achiziții, planuri de dezvoltare-gigant sau producții amețitoare. Mișcările lor au fost însă doar o picătură de optimism într-un ocean de vești proaste. Mă întreb încă odată, cum să transformi în motor de creștere al economiei un sector unde ai 30.000 de firme și alte
3 milioane de fermieri care au în curte zece găini și alte două palme de pământ?
Am avut în acest an sentimentul de univers paralel și atunci când m-am aflat în sălile de conferință de la Ministerul Agriculturii.
Discuțiile de aici au pendulat între anunțarea ca mari victorii a plății la timp a unor subvenții sau prezentarea unor proiecte de investiții gigant fără să fie clar cine le va face și când. Cert este că autorităților le-a trebuit un an pentru a pune concret pe hârtie câteva zeci de articole ale unei legi care ar trebui să îi suprataxeze pe cei care nu își lucrează terenurile. La mulți ani!
Gabriel Razi este redactor ZF / companii
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026