AIG Life, profit de 6,3 mil. euro
AIG Life, al doilea jucator de pe piata asigurarilor de viata, a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit brut de aproape 6,3 milioane de euro, in crestere cu 16% fata de rezultatul inregistrat in aceeasi perioada din 2006. AIG Life devine astfel cea mai profitabila companie de asigurari de viata de pe piata locala, depasind ING Asigurari de Viata, liderul acestei piete, care a rapor…
AIG Life, al doilea jucator de pe piata asigurarilor de viata, a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit brut de aproape 6,3 milioane de euro, in crestere cu 16% fata de rezultatul inregistrat in aceeasi perioada din 2006.
AIG Life devine astfel cea mai profitabila companie de asigurari de viata de pe piata locala, depasind ING Asigurari de Viata, liderul acestei piete, care a raportat un rezultat brut de 6 milioane de euro dupa primele trei trimestre, in conditiile unui volum de prime brute subscrise de 110 milioane de euro. In asigurari generale, printre companiile care au mers pe profit in primele noua luni se numara Allianz-Tiriac (castig operational de 7 milioane de euro) sau Omniasig (profit net de 5,6 milioane de euro).
AIG Life a subscris prime brute de 45 de milioane de euro in aceasta perioada, in crestere cu 65% fata de primele noua luni din 2006.
“Au crescut in primul rand vanzarile de polite individuale, datorita campaniei de pensii, pentru ca agentii nostri le propun celor care adera la fondul de pensii si o asigurare de viata”, a declarat Theodor Alexandrescu, directorul general al AIG Life.
De asemenea, spune el, au crescut si vanzarile prin intermediul bancilor. Asiguratorul lucreaza acum cu Citifinancial, Raiffeisen Bank si ABN Amro si discuta extinderea distributiei in Banca Romaneasca si Alpha Bank, care in prezent vand pensii private pentru AIG Life.
In acest an, compania a intrat pe piata asigurarilor unit-linked, care reprezinta polite de asigurare de viata legate de fonduri de investitii. Din totalul politelor vandute in primele noua luni, asigurarile unit-linked reprezinta 5%. Prima medie pentru o astfel de asigurare este de 1.000 de euro pe an, de doua ori mai mare decat in cazul unei asigurari de viata simple.
In urma cu cateva luni, AIG Life a primit de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor aprobarea de a vinde polite in Polonia, iar recent compania a fost autorizata sa intre si pe pietele elena si bulgara.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026