Versiunea completă
Eveniment

Alba-Iulia vinde obligatiuni pe 20 de ani

Alba-Iulia vinde obligatiuni pe 20 de ani

Stelian Vezentan · 20 septembrie 2005 · 2 min de citit

Municipiul Alba-Iulia va initia martea viitoare oferta publica de obligatiuni in serie care va stabili doua recorduri pe piata romaneasca a instrumentelor cu venit fix.

Astfel, imprumutul obligatar se va intinde pe o perioada de 20 de ani, aceasta reprezentand cea mai mare maturitate a unor instrumente financiare cu venit fix emise in Romania postbelica. De asemenea, oferta va reprezenta si cea mai mare emisiune de obligatiuni municipale, consiliul local urmand sa se imprumute cu 24,5 mil. lei (7 mil. euro) in trei transe.

“Tot mai multe autoritati locale aleg varianta finantarii dezvoltarii prin obligatiuni datorita flexibilitatii structurii acestora si costului mai redus al capitalului atras”, a declarat Marius Bostan, senior partner al VMB Partners, consultant financiar al emisiunii de obligatiuni Alba-Iulia.

Obligatiunile vor fi emise in trei serii aproximativ egale, prima urmand sa fie lansata marti, celelalte doua urmand sa fie oferite investitorilor in 2006. Oferta va fi intermediata de BCR Securities.

Pana in prezent, investitorii romani au fost destul de reticenti in a cumpara obligatiuni cu scadenta indepartata din cauza lichiditatii reduse a acestor instrumente. “Din semnalele pe care le-am primit pana acum de pe piata reiese ca exista o cerere relativ mare pentru obligatiunile municipale. Daca nu am fi crezut in reusita acestei oferte, atunci nu am fi intermediat-o. La prima vedere maturitatea pare mare, dar listarea obligatiunilor la Bursa de Valori Bucuresti va da posibilitatea oricarui investitori sa-si vanda titlurile in orice moment doreste”, spune Dan Popovici, directorul adjunct al BCR Securities.

Lichiditatea scazuta ce caracterizeaza obligatiunile cu maturitati indepartate se datoreaza si lipsei fondurilor de pensii, pe pietele dezvoltate de capital acestea asigurand cea mai mare cerere pentru astfel de titluri financiare.

“Lichiditatea este scazuta pentru ca vanzatorii sunt putini. S-a demonstrat ca pana acum oricine a vrut sa vanda pe piata o obligatiune municipala a reusit. Aparitia pe piata romaneasca a fondurilor de pensii va insemna investitori mai multi. Atunci si emitentii vor avea posibilitatea de a se imprumuta cu sume mai mari”, a precizat Dan Popovici.

Dobanda obligatiunilor va fi indexata periodic in functie de evolutia dobanzilor de pe piata monetara, urmand sa fie egala cu media dintre dobanzile active si cele pasive de pe piata monetara interbancara (BUBID si BUBOR) plus 1,5%. Pentru prima perioada aceasta va fi de 9,5% pe an.

Citește și