Albalact ar putea răscumpăra aproape 20% din acțiuni
Consiliul de Administrație al Albalact, companie cu afaceri de 46 mil. euro în primul semestru, cere acordul acționarilor pentru răscumpărarea a 19,67% din acțiuni, pachet evaluat la bursă la 19,8 mil. lei (4,4 mil. euro).
Consiliul de Administrație al Albalact, companie cu afaceri de 46 mil. euro în primul semestru, cere acordul acționarilor pentru răscumpărarea a 19,67% din acțiuni, pachet evaluat la bursă la 19,8 mil. lei (4,4 mil. euro). Acesta este cel mai mare pachet propus pentru a fi răscumpărat de o companie de pe bursă. De regulă acționarii răscumpără pachete cuprinse între 2% și maximum 10%. Propunerea va fi discutată de acționari într-o AGA programată pentru 24 septembrie. Conducerea companiei a propus ca acțiunile să fie răscumpărate la prețuri cuprinse între 0,1 lei și 0,16 lei și în funcție de banii disponibili. Astfel, raportat la cel mai mic preț, Albalact ar plăti 13 mil. lei (2,9 mil. euro) pentru titlurile respective, iar în funcție de cotația maximă, pachetul ar costa 20,8 mil. lei (4,7 mil. euro).
În prezent, acțiunile Albalact sunt tranzacționate la 0,1521 lei, preț la care pachetul vizat este evaluat la 19,8 mil. lei (4,4 mil. euro). Programul de răscumpărare se va derula în termen de cel mult 18 luni de la decizia AGA, iar titlurile cumpărate urmează să fie anulate și capitalul social să fie diminuat cu valoarea acțiunilor respective. Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deține indirect 42,53% din acțiunile Albalact. În acționariat se mai regăsește fondul de investiții RC2 (25,45%). Capitalizarea Albalact este de 99,2 mil. lei.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.08.2013.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026