Alegerea/ de Kiera Cass

Pentru treizeci și cinci de fete, Alegerea este o șansă unică în viață. Le oferă posibilitatea de a fi transportate, ca niște cenușărese, într-o lume a luxului și strălucirii, a rochiilor elegante și bijuteriilor sclipitoare. De a locui într-un palat și de a lupta să cucerească inima unui prinț. Pentru America Singer, să fie Aleasă e însă un adevărat coșmar, căci asta înseamnă să își părăsească familia și pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o castă inferioară.

Numai că, uneori, realitatea depășește așteptările și, atunci când eroina noastră descoperă că Aspen o înșală și că prințul Maxon nu e, nici pe departe, snobul îngâmfat care i se păruse, totul se schimbă și romantismul începe să plutească prin aer.

„Un roman în care reality show-ul își dă întâlnire cu un basm-distopie. Încântător, captivant și plin de doza potrivită de pasiune!” – Kiersten White

„O poveste captivantă… Iubitorii cărților de dragoste vor fi fascinați de universul acestei Americi cu o istorie alternativă și își vor dori ca romanul următor al acestei serii pline de glamour să fie deja publicat.” – School Library Journal

„Romanul de debut al lui Cass se citește pe nerăsuflate și e mai puțin dur decât Jocurile Foamei. Iar acțiunea alertă îi face pe cititori să aștepte cu sufletul la gură continuarea.” – Booklist

*

*       *

Eram atât de adâncită în gânduri, că nici măcar nu mi-am dat seama că nu eram singură până când prințul Maxon nu a vorbit.

— Draga mea, ești bine? m-a întrebat el.

— Nu sunt draga ta.

Mi-am înălțat capul și m-am uitat urât. Nu cred că cineva putea să ia disprețul din vocea și privirea mea drept altceva.

— Te-am jignit cu ceva? Ți-am oferit ceea ce-ți doreai cel mai mult, nu?

Părea sincer nedumerit. Bănuiesc că se aștepta ca noi să-l adorăm și să mulțumim cerului că există.

L-am privit lung, fără frică, cu toate că efectul era probabil atenuat de lacrimile care îmi brăzdau obrajii.

— Scuză-mă, dragă, dar ai de gând să continui să plângi? m-a întrebat el, părând foarte tulburat la acest gând.

— Nu-mi spune așa! Îți sunt dragă așa cum îți sunt și celelalte treizeci și patru de fete străine pe care le ții aici în cușcă.

S-a apropiat de mine, nepărând a fi ofensat de discursul meu dezlănțuit. Părea doar… îngrijorat. Expresia de pe chipul lui era interesantă.

Avea un mers grațios pentru un băiat și părea extrem de liniștit în timp ce venea spre mine. Curajul meu s-a topit puțin când am realizat caraghioslâcul situației. Era îmbrăcat în costumul lui apretat, iar eu mă făceam de râs și eram și pe jumătate dezbrăcată. Dacă rangul prințului nu mă intimidase îndeajuns, comportamentul lui o făcea.

Probabil că avea multă experiență cu oamenii nefericiți; când mi-a răspuns, era incredibil de calm.

— Aceasta este o afirmație nedreaptă. Toate îmi sunteți dragi. Trebuie doar să descopăr cine are să-mi fie cea mai dragă.

— Nu-mi spune că mereu vorbești atât de pompos.

A chicotit.

— Mi-e teamă că da. Îmi cer scuze, este produsul educației mele.

— Educație, am bombănit eu, dându-mi ochii peste cap. Ridicol.

— Pardon?

— E ridicol! am strigat, recăpătându-mi o parte din curaj.

— Ce anume e ridicol?

— Această competiție! Toată chestia asta. Nu ai iubit niciodată pe nimeni? Ăsta e felul în care vrei să-ți alegi soția? Chiar ești atât de superficial?

Mi-am schimbat poziția puțin. Maxon s-a așezat pe bancă pentru ca eu să nu nevoită să mă răsucesc. Eram prea supărată pentru a fi recunoscătoare.

— Înțeleg că în ochii tăi toată această chestiune nu pare a fi nimic altceva decât un divertisment de doi bani. Dar eu trăiesc într-o lume unde sunt păzit tot timpul. Nu mă întâlnesc cu prea multe femei. Îmi petrec uneori timpul cu fiicele unor diplomați, dar de obicei nu avem prea multe subiecte de discuție. E totuși singurul moment când reușim să vorbim aceeași limbă.

Maxon părea să creadă că făcuse o glumă bună și a râs.

Eu nu eram amuzată. Și-a dres vocea.

— Având în vedere această situație, n-am avut niciodată șansa de a mă îndrăgosti. Tu ai avut-o?

— Da, am spus pe negândite.

De îndată ce am rostit aceste cuvinte, îmi doream să le fi putut lua înapoi. Era un lucru personal și nu trebuia să-l las să-și vâre nasul.

— Atunci înseamnă că ai fost norocoasă.

Părea gelos.

Imaginați-vă! Singurul lucru care îmi oferea un avantaj în fața prințului din Illeá era exact ceea ce încercam să uit venind aici.

— Părinții mei s-au căsătorit în acest fel și sunt fericiți.

Sper să găsesc și eu fericirea într-o bună zi. Sper, de asemenea, să găsesc o femeie pe care toți cei din Illeá să o poată iubi, cineva care să-mi fie alături și care să poată purta o conversație cu ceilalți șefi de stat. Cineva care se va împrieteni cu apropiații mei și care-mi va fi confidentă.

Sunt pregătit să-mi găsesc soția.

Tonul vocii lui m-a năucit. Nici urmă de sarcasm. Ceea ce pentru mine era doar o emisiune de divertisment însemna pentru el o șansă la fericire. Nu-și putea permite luxul de a rata ocazia. Ei bine, poate că putea, dar ar fi fost jenant. Era disperat, dar optimist. Disprețul meu pentru el începuse să scadă. Puțin.

— Chiar crezi că asta e o cușcă? m-a întrebat.

Aveau o privire compătimitoare.

— Da, așa cred. Vocea mi-era liniștită. Am adăugat repede:

Majestatea Voastră.

— Și eu am simțit acest lucru de câteva ori. Dar trebuie să recunoști, e o cușcă foarte frumoasă.

— Pentru dumneavoastră. Umpleți această cușcă frumoasă cu treizeci și patru de bărbați care trebuie să se lupte pentru același lucru. Atunci veți vedea cât e de drăguț.

A ridicat din sprâncene.

— Au existat dispute în legătură cu mine? Voi chiar nu înțelegeți că eu voi fi cel care va face alegerea? a zis el râzând.

— De fapt, nu m-a exprimat corect. Se bat pentru două lucruri. Unele se luptă pentru Majestatea Voastră, iar altele pentru coroană. Și deja știu ce să spună și ce să facă, astfel încât să vă determine să le alegeți.

— A, da. Bărbatul sau coroana. Mi-e teamă că unii nu pot face diferența.

A clătinat din cap.

— Mult noroc în această privință, am spus pe un ton sec.

A tăcut pentru o clipă din cauza sarcasmului din vocea mea. L-am privit cu coada ochiului, așteptând să vorbească.

Fixa iarba din fața lui, cu o expresie îngrijorată. Se părea că acest gând îl necăjea. A respirat adânc și s-a întors spre mine.

— Tu pentru ce lupți?

— Eu sunt aici din greșeală.

— Din greșeală?

— Da. Într-un fel. Ei bine, e o poveste lungă. Iar acum… sunt aici. Și nu mă lupt. Planul meu este să mă bucur de mâncare până când mă dați afară.

Auzind asta a râs cu poftă, încovoindu-se și lovindu-și genunchii cu palma. Era un amestec bizar de rigiditate și calm.

— Ce ești? m-a întrebat.

— Poftim?

— Doi? Trei?

Oare nu era atent chiar deloc?

— Cinci.

— A, da. În cazul acesta, probabil că mâncarea e un bun motiv pentru a rămâne. A râs din nou. Scuze, nu-ți pot citi broșa pe întuneric.

— Eu sunt America.

— Ei bine, asta-i perfect.

Maxon a privit în jur și a zâmbit. Ceva îl amuza.

— America, draga mea, sper din toată inima că vei găsi în cușca asta ceva pentru care să merite să lupți. După toate astea, nu-mi pot decât imagina cum ar fi să te văd că încerci cu adevărat.

S-a ridicat de pe bancă și s-a ghemuit lângă mine.

Fragment din romanul Alegerea de Kiera Cass, în pregătire la Editura Leda. Traducere de Shauki Al-Gareeb