Alegerile pentru Parlamentul European, un test pentru agende interne

Electoratul din intreaga Uniune Europeana se va prezenta pe 13 iunie la urne pentru a-i alege pe cei 732 de deputati din Parlamentul European (PE).
Acum cateva saptamani mai multe institute de sondare a opiniei dadeau ca sigura o victorie a partidelor de dreapta si centru-dreapta, care ar urma sa castige chiar mai mult decat la precedentele alegeri, din 1999.
Victoria stangii in alegerile generale din Spania si la alegerile regionale din Franta a refacut jocurile, iar nou venitii in Uniune ar putea si ei oferi surprize. Fiecare tara va fi reprezentata in PE potrivit ponderii populatiei lor in cadrul UE. Germania va trimite la Strasbourg 99 de deputati, Franta, Marea Britanie si Italia, cate 78. In Parlamentul de la Strasbourg, la fel ca si in parlamentele nationale, deputatii sunt organizati in grupuri parlamentare:  partidele de dreapta si centru-dreapta functioneaza, de regula, in cadrul Partidului Popular European, stanga in Partidul Socialistilor, liberalii in ELDER. Sunt  grupuri cu interese cumva extranationale, chiar daca electorii trimit in PE deputati pe care ii aleg potrivit unei agende interne. De pilda, in Franta, ultimele sondaje arata ca dreapta, grupata in jurul presedintelui Jacques Chirac, va pierde, cum a patit-o si la alegerile regionale de acum o luna. 62% dintre francezi spun ca vor astfel sa-si manifeste nemultumirea fata de actiunile guvernului francez. Nemultumirea britanicilor fata de politica lui Tony Blair va conduce, probabil, spre un esec al Partidului Laburist. Un sondaj publicat de Daily Telegraph indica in urma cu cateva zile ca Partidul Conservator va castiga cu 28%, fata de 27% Partidul Laburist. Distanta creste considerabil, daca este luata in consideratie doar intentia celor care au spus ca “voteaza sigur”: 31% conservatorii, 23% laburistii. Surprinzator, pe locul trei vine un partid care nu conteaza pe scena politica britanica, UKIP, care, cu 18%, devanseaza Partidul Liberal Democrat (15%), a treia forta politica a tarii.
In Germania, victoria pare ca va apartine dreptei, care ii va invinge pe social-democrati lui Schroeder. In Spania, Partidul Popular a lui Aznar recupereaza teren si pare ca va castiga, in ciuda faptului ca, dupa atacul de la Madrid, a pierdut puterea, in favoarea socialistilor. Acolo a fost vorba, se pare, de un vot emotional, exprimat pe fondul proaspat al atacurilor de la 11 martie.
Miza este asadar mare, chiar daca ar fi vorba doar de capital de imagine, chiar daca doar 42% dintre europeni se declara interesati de alegeri. Toate partidele ii indeamna pe cetateni sa voteze si, pentru a face campania in plina desfasurare mai vioaie, arunca in lupta teme care n-au nici o legatura cu viitorul institutiei. Marile teme de campanie sunt Constitutia Europei, aderarea Turciei la UE, dar si multe chestiuni de politica interna. Despre faptul ca Parlamentul European are inca o influenta redusa asupra Uniunii, ca aceasta influenta ar trebui sa creasca nu se vorbeste. De pilda, nu se vorbeste despre bugetul UE, unul dintre putinele domenii in care Parlamentul are cuvantul decisiv. Se vorbeste in schimb, de pilda in Franta, despre politica in domeniul pensiilor, sau, in Germania, despre faptul ca Tratatul Constitutiei europene ar trebui sau nu sa fie supus referendumului. Or, aceste probleme nu vor putea fi transate de Parlamentul European, ci fie de guvernul francez, fie de Bundestagul german.
De la primele alegeri pentu PE, in 1979, s-a reprosat guvernelor nationale ca folosesc aceste alegeri ca pe un test pentru agende interne. Din 1979 si pana astazi nu s-a schimbat nimic in aceasta privinta. Doar PE s-a schimbat, numarul de membri a crescut cu fiecare noua extindere a UE. Multi alegatori europeni cred ca, la Strasbourg, sunt prea multi politicieni care cheltuiesc banii contribuabililor si nu fac nimic dintre lucrurile cu aplicatii imediate.