Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, a murit
Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun medic pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferințe cronice cardiace și pulmonare, a decedat la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, unde își petrecuse marea parte a vieții.…
Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun medic pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferințe cronice cardiace și pulmonare, a decedat la Spitalul “Marie Curie”, fost Budimex, unde își petrecuse marea parte a vieții.
Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul “Marie Curie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Smarandache, managerul unității sanitare.
Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile, a spus medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al acestei unități sanitare.
Trupul neînsuflețit al profesorului Alexandru Pesamosca, depus vineri la Facultatea “Carol Davila
Profesorul Pesamaosca a fost internat în 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu și avea o durere în piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii “Marie Curie”, fost Budimex, a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, pentru investigații complexe și tratament de specialitate.
Medicii regretă decesul lui Pesamosca: Era un reper, un model, nu a făcut medicină pentru bani
După evaluare el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susținerea funcției respiratorii.
Profesorul Pesamosca, deși un titan al medicinei românești, a fost scos la pensie forțat. De câțiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieșit din Spitalul de Copii “Marie Curie”. Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el și să-și ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.
El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viață normală.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026