Alfabetul Bucurestilor

Ce buna alcatuire sufleteasca pentru istoria literara are Ioana Parvulescu!* La 42 de ani, sub aparenta severitate germanica a lectorului universitar, doctor in filologie din 1999, cu burse NEC si academo-berlineze, Ioana Parvulescu ascunde un rafinament ghidus, de epicureu estet, de mondenitate cu miez reflexiv si bonomie intelegatoare.

Cand am vorbit/scris de cartile ei din 1999, Alfabetul doamnelor si Prejudecatile literare, ma temeam ca mediul universitar ii va usca impresionismul pe grilele teoriilor sterpe, ca gazetaria de la Romania literara ii va cenzura ori ii va deturna pura placere eseistica, harul asociativ, pofta analitic-digresiva si mai ales aceasta extraordinara calitate a scrisului sau care este talentul de a culege si de a sintetiza iute, elegant si eficient elemente contradictorii sau complementare, din varii epoci, zone, stiluri. Cand umbli deopotriva cu savanterie si sagalnicie prin Bucurestii lui Ion Ghica, Arghezi, Leny Caler si Mircea Cartarescu, traduci cu egala fervoare din Angelus Silezius, sorbi cu nesat proze de subtilitate si psihologism baroc (Ioana Parvulescu este coordonatorul colectiei de proza “Cartea de pe noptiera” de la Humanitas) ajungi la un firesc al simtirii culturale pe care foarte putina lume din breasla, care se pretinde, il mai detine. Acest firesc i-a conservat atat de fermecator Ioanei Parvulescu prospetimea naturala a lecturii.

Si tocmai firescul este nota esentiala desprinsa de autoare din acest Bucuresti interbelic atat de probozit, de la stanga de unii, si atat de idolatrizat, dinspre dreapta, de altii. De mai bine de zece ani incoace, interbelicul a fost permanent hartuit de extreme, fie ca i s-au detectat exclusiv patima dictatoriala, inexistenta democratiei, coruptia generala, imoralitatea s.a.m.d., fie ca a fost evaluat exclusiv in termenii paradisiaci ai libertatii si fraternitatii, ai pitorescului plezirist, cosmopolit etc. In bun emul al acelui climat democratic si burghez in care convietuiau bine concurential, adica reciproc stimulativ, Lovinescu si G. Calinescu, Nae Ionescu si Lucretiu Patrascanu, Misu Ralea si Musu Polihroniade, Ioana Parvulescu conchide senin: “in Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem si opacitatea grosolana. Lumea lor nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normala, o lume a tuturor posibilitatilor si un loc sub soare ca oricare altul. Bucurestiul interbelic este locul unde s-a intamplat totul”. Din acest punct de vedere capitolul “Ce aveau” (p. 338 s.u.) este de-a dreptul antologic.

Decupand vioi, suculent, ispititor felii din corespondenta, jurnalele, memorialistica si gazetaria lui Mihail Sebastian sau Jeni Acterian, din Arghezi, Camil Petrescu, Rebreaniu, Sadoveanu, Galaction sau agendele lovinesciene, din (cu precadere) Viata Romaneasca, Bilete de papagal, Romania literara sau Universul literar, Ioana Parvulescu ne invarte ametitor in caluseii interbelici damboviteni, noi inghitind vizual si jovial, in rotire, optiunile politice ale literatilor regateni si moda fara barba si mustata, pasiunea automobilului si voga radioului, jazzul, filmele hollywoodiene si cuantumul drepturilor de autor, scandalurile literaturii pornografice, frenezia flirtului, moda adulterului cinic si fara iluzii, mania gidiana a jurnalului si autenticitatii, gradinile, editurile, Saptamana cartii, cafeneaua literara, Ateneul, Fundatiile Regale, teatrele, repertoriile, desfatarile de vacanta, fotbalul si skiul, alcoolurile lui Pastorel si cainii lui Ion Barbu, ca si opera primarului Dem. I. Dobrescu in acel Bucuresti taxat de stanga ziarelor din Sarindar ca “iar al intelectualitatii”! Oras cu 50 de cinematografe la 1933, in care cronicarii de teatru erau exclusiv barbati, in anii 20-40 (astazi este ostentativ invers!), oras al contrastelor, al sintezelor sublim-grotesti de stiluri si amprente geopolitice, oras al rasului, chefului si calamburului, al barfei ca paradis al forfecarii Celuilalt (aici, pagina 294 pe deplin elocventa), totul redat intr-un ritm cand de foxtrot, cand de vals, dulce-spumos, asa cum cade bine acum, la intrarea in vacanta.

Frumoasa carte, cu condimente, cu cochetarie, dar si cu niscai sarcasm, scrisa, simpatetic si atasant, excelent alfabet pentru cei care nu si-au injectat inca drogul paseismului cu halucinari mateine. Un alfabet al Bucurestilor in care exista o unica, dar grava absenta: Dreapta. Vazand totul dinspre Viata Romaneasca, Ioana Parvulescu nu pomeneste excelenta revista Vremea a fratilor Donescu, nici Kalende, de pilda, dar nici Cuvantul sau Curentul, nu vede religie nicaieri, nici legionarismul studentesc al lui numerus clausus, nici macar ruralitatea de dreapta a mahalalei. Toate acestea raman pentru… alta intoarcere.

Ceea ce, totusi, daca stirbeste “adevarul integral” al epocii, nu clinteste un fir din farmecul scrierii. Ce bine-ar fi sa continue!

*) Ioana Parvulescu, Intoarcere in Bucurestiul interbelic, Editura Humanitas, 348 pag.