Versiunea completă
Politică

Alianta D.A. muta dezbaterea catre remanierea guvernamentala

Alianta D.A. muta dezbaterea catre remanierea guvernamentala

Doina Anghel · 25 iulie 2005 · 2 min de citit

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute remanierea guvernamentala, insa aceasta va avea loc numai dupa ce primul-ministru va prezenta un bilant al primelor luni de mandat.

Schimbarea unora dintre ministri nu este o idee noua, remanierea fiind deja o tema in discutie la inceputul lunii iunie, inainte ca judecatorii de la Curtea Constitutionala sa provoace o criza in mediul politic, respingand pachetul legislativ de reforma in domeniul proprietatii si in justitie. Premierul si-a anuntat demisia, ca urmare a deciziei Curtii, iar ulterior

si-a retras-o, anuntand simultan cu acest gest remanierea Executivului.

In PNL, nemultumirile legate de anumiti ministri s-au acutizat, mai ales dupa ce Theodor Stolojan si-a anuntat intentia de a reveni in partid. Daca in privinta ministrului sanatatii, Mircea Cinteza, opinia unanima este ca trebuie inlocuit, parerile in privinta altor ministri sunt impartite in functie si de simpatiile politice.

Sustinatorii lui Stolojan pledeaza pentru o decapitare a Guvernului si inlocuirea implicita a lui Tariceanu cu actualul consilier prezidential.

Sustinatorii actualului presedinte liberal au criticat, vineri, la o reuniune la Casa Dante, activitatea unora dintre membrii Guvernului si au cerut o remaniere urgenta, pentru a se atenua din efectul negativ al retragerii demisiei de catre Tariceanu. Cele mai multe nemultumiri au fost legate de ministrul finantelor, Ionut Popescu, ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, si de secretarul general al Guvernului, Mihai Voicu. Potrivit unora dintre participantii la sedinta, liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, i-ar fi cerut premierului sa-l inlocuiasca si pe seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, Valeriu Turcan, pe motiv ca ar fi un apropiat al lui Stolojan.

In PD, evaluarea ministrilor se va face de catre Biroul Permanent National, pornind de la autoevaluarea fiecarui ministru si tinand cont de proiectele pe care acesta intentioneaza sa le dezvolte in perioada urmatoare. Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca aceasta evaluare va sta la baza discutiilor cu premierul Calin Popescu Tariceanu atunci cand va considera acesta ca este necesara remanierea guvernamentala.

“Aceasta evaluare o vom face in sanul PD. Fiecare partid din coalitie va avea propria sa strategie de evaluare a activitatii ministrilor”, a afirmat Emil Boc, care sustine ca PD are ministri “foarte performanti”. Democratii care ar putea face obiectul schimbarilor in functie sunt ministrul mediului, Sulfina Barbu si ministrul integrarii, Ene Dinga. doina.anghel@zf.ro

Citește și