Alias Grace/ de Margaret Atwood
Au trecut șaisprezece ani de când Grace a fost închisă, la vârsta de numai șaisprezece ani, pentru uciderea cu sânge rece a stăpânului ei, domnul Thomas Kinnear, și a menajerei/concubinei sale, Nancy Montgomery. Presupusul ei complice la crime, James McDermott, a primit pedeapsa capitală fiind spânzurat pe 21 noiembrie 1843. Dar, cum au existat voci care să susțină nevinovăția lui Grace, condamna…
Au trecut șaisprezece ani de când Grace a fost închisă, la vârsta de numai șaisprezece ani, pentru uciderea cu sânge rece a stăpânului ei, domnul Thomas Kinnear, și a menajerei/concubinei sale, Nancy Montgomery. Presupusul ei complice la crime, James McDermott, a primit pedeapsa capitală fiind spânzurat pe 21 noiembrie 1843. Dar, cum au existat voci care să susțină nevinovăția lui Grace, condamnarea ei a fost comutată în închisoare pe viață. După un interval de timp petrecut la Azilul de nebuni, autoritățile decid că Grace nu este nici nebună, nici periculoasă, cu toate că acum ea pretinde să nu-și amintească nimic despre crime.
În centrul acestui roman captivant, Margaret Atwood a plasat-o pe una dintre cele mai enigmatice și faimoase femei ale anilor 1840. Combinația convingătoare dintre sex, violență și deplorabila insubordonare a claselor de jos a continuat să polarizeze opinia publică până la sfârșitul secolului în ceea ce avea să devină ulterior Canada. Dispunând de un meșteșug desăvârșit și de o viziune pe măsură, Atwood preia această absolut misterioasă și tulburătoare povestire transformând-o într-un roman ale cărui reverberații vor continua să-și bântuie cititorii mult timp după ce vor fi terminat de citit cartea.Margaret Atwood(n. 1939) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse în zeci de limbi. A scris romane (Alias Grace, Povestea cameristei, Ochi-de-pisică, Oryx și Crake, Asasinul orb, Femeia comestibilă etc.), volume de proză scurtă (Dancing Girls and Other Stories etc.) și de poezii (The Circle Game, Interlunar, Morning in the Burned House, Eating Fire: Selected Poetry etc.), precum și literatură pentru copii. Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numără Booker Prize, The Governor General’s Award, Giller Prize, Premio Letterario Internazionale Mondello, Toronto Book Award, Sunday Times Award for Literary Excellence, Premio Príncipe de Asturias de las Letras. Este membră a Societății Regale din Canada, i s-a conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Franței. În prezent locuiește la Toronto.
*
* *
Simon stă la masa de scris, ținând un creion în gură și uitându-se pe fereastră la apele cenușii și agitate ale lacului Ontario. De partea cealaltă a golfului se află insula Wolfe, numită așa după faimosul general cântat în poezii, presupune el. Nu e o priveliște pe care s-o admire – e plictisitor de monotonă – dar, uneori, monotonia vizuală poate favoriza productivitatea intelectuală.
O rafală de ploaie se izbește în geam; nori joși, zdrențăroși, aleargă deasupra lacului. Lacul însuși se înalță și se coboară; valurile sunt trase la mal, apoi eliberate și din nou trase; în timp ce sălciile se agită ca niște capete pletoase și verzi, plecându-se și răsucindu-se. Ceva alb îi trece prin fața ochilor: pare a fi eșarfa sau năframa unei femei dar, când se uită mai bine, vede că e un pescăruș zburând împotriva vântului. Dezordinea nepăsătoare a Naturii, își zice; dinții și ghearele lui Tennyson.
Nu mai simte nimic din încrederea plină de optimism de mai înainte. Dimpotrivă, acum a devenit neliniștit și destul de descurajat. Motivul pentru care se află aici pare nefundat; dar e singura lui șansă în acest moment. Când a început să studieze Medicina, a făcut-o dintr-o încăpățânare tipic tinerească. Pe atunci tatăl lui era un bogat proprietar de filaturi care se aștepta ca, în timp, Simon să preia afacerea; ceea ce coincidea cu înseși așteptările lui Simon. La început însă, avea s-o facă pe rebelul puțin; să rupă puțin hățurile, să călătorească, să studieze, să-și testeze calitățile în lume, dar și în lumea științei și a medicinei, care îl atrăsese dintotdeauna. Apoi avea să se întoarcă acasă cu un hobby căruia să i se dedice, dispunând și de confortabila siguranță a celui care știe că nu trebuie să i se dedice pentru bani. E conștient că cei mai mulți dintre valoroșii oameni de știință dispun de venituri private, care le oferă posibilitatea să studieze în mod dezinteresat.
Nu prevăzuse prăbușirea tatălui său, și nici a fabricilor sale de confecții – nu-și mai aduce aminte care a survenit mai întâi. În loc de o plimbare cu barca pe o apă liniștită, s-a trezit în mijlocul unei catastrofe maritime, agățat doar de un catarg rupt în două. Altfel spus, a fost forțat să se bazeze numai pe propriile resurse, ceea ce, în perioada certurilor sale de adolescent cu tatăl său, susținea că și-ar fi dorit.
Fabricile au fost vândute, la fel ca și casa impozantă în care copilărise, laolaltă cu, are uneori impresia, întreaga suită de servitori – cameristele, bucătăresele, și acel cor, mereu schimbător, de fete și femei zâmbitoare cu nume ca Alice sau Effie, care i-au răsfățat dar și dominat copilăria și adolescența. Miroseau a căpșuni și sare; aveau părul lung și buclat când și-l despleteau, sau doar una dintre ele îl avea așa; posibil că era Effie. Cât despre moștenirea lui, aceasta e mai mică decât își imaginează mama lui, iar cea mai mare parte din venit merge la ea. Ea trăiește cu impresia că duce o viață la scară redusă, ceea ce-i adevărat dacă e să ne gândim la amploarea de la care au fost reduși. Are impresia că face sacrificii pentru Simon, iar el nu vrea s-o deziluzioneze. Tatăl său se realizase prin forțe proprii, dar mama lui fusese construită de alții, iar asemenea edificii sunt de-o fragilitate notorie.
Așa încât, în acest moment, înființarea unui azil privat este peste posibilitățile lui. Pentru a putea strânge bani pentru el, ar trebui să poată veni cu ceva nou, o descoperire sau un tratament diferit, într-un domeniu care e deja aglomerat și, de asemenea, foarte agresiv. Poate că atunci când își va fi făcut un nume, va putea să profite de pe urma lui. Dar fără a-și pierde controlul: trebuie să rămână liber, absolut liber să-și poată urma propriile metode, odată ce se va fi decis care sunt acelea. Are să scrie un prospect: încăperi mari, prietenoase, bine aerisite și dispunând de un sistem de canalizare adecvat, pe o proprietate întinsă, care să beneficieze și de un pârâu în apropiere, întrucât susurul apei face bine la nervi. Are să tragă linie când vine vorba de mașinării și alte ciudățenii: nu vrea să audă de dispozitive electrice sau de magneți. E adevărat că publicul american este fără excepție impresionat de asemenea noțiuni – oamenii tind să aprecieze tratamente care presupun acționarea unei manete sau apăsatul unui buton – dar Simon nu are încredere în eficacitatea lor. În pofida tentației, trebuie să refuze să-și compromită integritatea.
În momentul de față, totul e doar un vis nebunesc. Dar trebuie să aibă un proiect cât de cât, o hârtie de fluturat în fața mamei sale. Ea are nevoie să creadă că fiul ei se spetește pentru un scop, indiferent cât de mult s-ar opune ea acestuia. Bineînțeles, ar putea oricând să se căsătorească pentru bani, cum și mama lui a făcut odată. Și-a vândut numele de familie și relațiile pentru o movilă de bănuți noi, proaspăt ieșiți din monetărie și acum este mai mult decât dispusă să-i aranjeze și lui ceva similar: asemenea negocieri au devenit din ce în ce mai frecvente între familiile de aristocrați europeni scăpătați și milionari americani parveniți și nu le sunt străine nici celor din Loomisville, Massachusetts, chiar dacă la o scară mai mică. Se gândește la dinții ca niște lopeți și la gâtul de rață al domnișoarei Faith Cartwright și simte cum i se face pielea de găină.
Își consultă ceasul: micul dejun se lasă din nou așteptat. Îl mănâncă în cameră, unde îi este adus în fiecare dimineață, purtat pe o tavă de lemn de Dora, fata în casă a gazdei la care stă. De fiecare dată, Dora trântește tava zgomotos pe măsuța din capătul îndepărtat al camerei, unde, odată ce ea a ieșit, Simon se așază să-l devoreze, în întregime ori cel puțin acele părți pe care le bănuiește a fi comestibile. Și-a luat obiceiul de a scrie înainte de micul dejun, la cealaltă masă, mai mare, astfel încât să fie văzut aplecat asupra hârtiei și să nu trebuiască să-i întâlnească privirea.
Dora e voinică, cu o față puhavă și cu o gură mică, cu colțurile lăsate, asemenea unui copil dezamăgit. Sprâncenele ei negre se unesc deasupra nasului, ceea ce lasă impresia unei încruntări permanente ce exprimă un sentiment de ultragiere dezaprobatoare. Este evident că detestă să fie fată în casă; Simon se întreabă dacă există ceva ce i-ar plăcea să fie. A încercat să și-o imagineze în postura de prostituată – adesea recurge la acest joc mental cu diferite femei pe care le întâlnește – dar nu-și poate imagina ca vreun bărbat să fie dispus să plătească pentru serviciile ei. Ar fi ca și cum ai vrea să plătești să fii călcat de trăsură, pentru că și în cazul în care ai apela la serviciile ei, pericolul pentru sănătate ar fi la fel de mare. Dora e o creatură bine făcută, care ar putea rupe cu ușurință spinarea unui bărbat doar cu coapsele, pe care Simon și le imaginează ca pe doi cârnați fierți, cenușii la culoare și plini de perișori scurți asemenea unor curcani pârliți; și enorme, fiecare de mărimea unui porcușor.
Dora îi întoarce antipatia. Se comportă ca și cum ar fi convinsă că a închiriat cele două camere cu singurul scop de a-i cauza ei probleme. Îi pătează batistele și îi apretează în exces cămășile, returnându-i-le cu nasturii lipsă, pe care, fără îndoială, tot ea îi rupe cât mai des cu putință. A ajuns până la a o suspecta că-i arde pâinea prăjită și-i fierbe oul la maxim, în mod deliberat. După ce îi azvârle tava pe masă, strigă la el, “Uite mâncarea”, ca și cum i-ar vorbi unui porc, apoi iese călcând apăsat, închizând ușa în urma ei, într-un fel care cu greu nu s-ar numi izbitură.
Simon a fost alintat de servitori europeni, care se nasc știind foarte bine care le este locul; încă mai are probleme în a se reacomoda cu demonstrațiile resentimentare de egalitate, atât de frecvent practicate pe coasta de est a oceanului. Cu excepția Sudului, bineînțeles, dar acolo nu se duce.
În Kingston, există și camere mai bune de închiriat decât acestea, dar nu intenționează să plătească mai mult pentru oricare dintre ele. Cele pe care le-a luat sunt îndeajuns de bune pentru perioada scurtă de timp pe care intenționează s-o petreacă aici. De asemenea, are avantajul că nu mai există alți chiriași, iar pentru el intimitatea e importantă. La fel și liniștea, atât de necesară pentru a gândi. Casa e din piatră, răcoroasă și plină de umezeală; dar, prin firea lui, – probabil aici se vede moștenirea Noii Anglii – Simon simte un oarecare dispreț pentru confortul material; ca student la Medicină, se obișnuise cu o austeritate aproape monahală și cu ideea de a lucra ore în șir în condiții dificile.
Se întoarce spre masa de lucru. Dragă mamă, începe să scrie. Îți mulțumesc pentru lunga și informativa ta scrisoare. Mă simt foarte bine și fac progrese considerabile aici în studierea bolilor nervoase și cerebrale printre elementele criminale, progrese care, dacă vor reuși să găsească cheia acestor boli, vor însemna deschiderea unui drum lung către ameliorarea…
Nu poate continua așa; se simte ca un impostor. Dar trebuie să scrie ceva, ori mama lui va presupune că s-a înecat, că a murit subit de ftizie sau că a fost călcat de hoți. Vremea e întotdeauna un bun subiect de conversație; dar nu poate scrie nimic despre vreme pe stomacul gol.
Din sertarul biroului scoate o cărțulie ce datează de la momentul crimelor și care i-a fost trimisă de către reverendul Verringer. Conține confesiunile lui Grace Marks și ale lui James McDermott, precum și o versiune prescurtată a procesului. Coperta înfățișează o gravură a lui Grace, care ar putea ușor trece drept o eroină dintr-un roman sentimental; avea doar șaisprezece ani la acel moment, dar femeia din desen arată măcar cu cinci ani mai în vârstă. Umerii îi sunt înfășurați într-un șal; borul bonetei îi înconjoară capul asemenea unei aureole întunecate. Are nasul drept, gura fină, expresia feței trădează un sentimentalism convențional – acea melancolie searbădă a unei Magdalene cu ochii mari, uitându-se în gol.
Lângă ea, se află o altă gravură, înfățișându-l pe James McDermott, cu o cămașă cu guler înalt după moda vremii, cu părul pieptănat în față, amintind de Napoleon și sugerând impetuozitate. Fața îi este încruntată, gânditoare, gen Byron; semn că probabil artistul îl admira.
Puțin mai jos, într-o caligrafie frumoasă, scrie: Grace Marks, alias Mary Whitney; James McDermott. Așa cum au apărut în fața tribunalului. Acuzați de uciderea domnului Thomas Kinnear & a lui Nancy Montgomery. Dacă n-ar fi portretele celor doi, pe ansamblu, desenul seamănă izbitor de bine cu o invitație de nuntă; sau cel puțin ar putea semăna.
Când s-a pregătit pentru prima lui întrevedere cu Grace, Simon n-a pus prea mare bază pe înfățișarea ei din desen. Trebuie să fie destul de schimbată acum, își spusese el; mai neîngrijită; mai puțin stăpână pe sine; mai aproape de imaginea cuiva care cere ajutor; care poate chiar e nebună. Un gardian l-a condus în celula ei temporară, închizându-l înăuntru, cu ea, nu înainte de a-l preveni că e mai puternică decât pare și că ar putea să-i tragă o mușcătură urâtă, așa că să strige după ajutor dacă devine violentă.
Imediat ce-a văzut-o, Simon a știut că așa ceva nu se va întâmpla. Lumina dimineții cădea pieziș printr-o ferestruică amplasată foarte sus pe perete, luminând colțul unde stătea ea. Liniile simple și claritatea unghiulară evocau o imagine aproape medievală: o călugăriță într-o mânăstire, o fecioară întemnițată într-un turn, așteptând ziua de mâine, când va fi arsă pe rug sau, dacă nu, cavalerul care să o salveze în ultimul moment. Fiecare detaliu era la locul lui – femeia redusă la tăcere, fusta pocăinței căzându-i drept până jos la picioare, care cu siguranță îi erau desculțe; salteaua de paie de pe dușumea; încovoierea șovăitoare a umerilor; brațele pe lângă corpul subțire, șuvițele lungi de păr castaniu ieșindu-i de sub ceea ce părea, la prima vedere, o cunună de flori albe și, în special, ochii, mari, uriași, pe fața palidă, dilatați de frică sau de rugi nerostite. Simon văzuse multe isterice la Salpêtrière, în Paris, care semănau foarte bine cu ea.
A abordat-o cu calm și zâmbitor, înfățișând imaginea unui om binevoitor – ceea ce nu era deloc fals, pentru că ceea ce simțea în acel moment era bunăvoință. Era important să convingi asemenea pacienți că, cel puțin tu, nu crezi că ei sunt nebuni, deoarece ei înșiși n-au crezut-o niciodată.
Dar apoi Grace a făcut un pas în față, ieșind din lumină, iar femeia pe care o văzuse acolo cu o secundă înainte a dispărut într-o clipită. În locul ei apăruse acum o alta, mai înaltă, cu umerii mai drepți, mai sigură pe sine, îmbrăcată în uniforma standard a deținuților penitenciarului, cămașă și fustă albă cu dungi albastre, iar în picioare, pantofi obișnuiți. Nici părul nu era chiar atât de dezordonat, cea mai mare parte a lui fiind îndesat sub scufia albă de pe cap.
E adevărat că ochii îi erau neobișnuiți de mari, dar nici pe departe ai unei nebune. În schimb, îl evaluau la modul deschis, ca și cum ar fi contemplat subiectul unui experiment neexplicat, ca și cum nu ea, ci mai degrabă el s-ar fi aflat sub observație.
Amintindu-și scena, Simon tresare. M-am complăcut în starea aceea, își spune. Imaginația și fantezia. Trebuie să mă limitez la a observa. Trebuie să avansez cu precauție. Un experiment valid trebuie să aibă rezultate verificabile. Trebuie să rezist melodramei și unui creier supraîncălzit.
De undeva de dincolo se aude cineva bodogănind, apoi un ciocănit dur în ușă. Trebuie să fie micul lui dejun. Se întoarce cu spatele, simțind cum gâtul i se retrage sub guler, asemenea unei țestoase, se aude spunând “Intră” și în secunda următoare ușa se izbește de perete.
“Uite mâncarea!”, zbiară Dora. Tava este trântită cu zgomot pe masă, după care femeia mărșăluiește afară, trântind ușa după ea. Simon are o viziune trecătoare și total neașteptată cu ea, atârnând cu capul în jos, în vitrina unei măcelării, umplută cu căței de usturoi și acoperită de-o crustă, asemenea unei șunci glazurate. Asocierea dintre idei este cu adevărat remarcabilă, își spune el, odată ce începe să sesizeze felul în care aceasta operează în cadrul propriei sale minți. Dora – Porc – Șuncă, de exemplu. Pentru a ajunge de la primul termen la al treilea, al doilea termen este esențial; în timp ce, de la primul la al treilea, saltul nu este semnificativ.
Ar trebui să-și facă undeva o notiță: termenul median este esențial. Poate că un nebun este pur și simplu acel cineva pentru care aceste trucuri asociative ale creierului trec dincolo de linia ce separă literalul de ceea ce este doar fantezie, așa cum este posibil să se întâmple în cazul celor bolnavi de friguri și al celor aflați în transe somnambulice sau sub influența unor anumite medicamente. Dar care este acest mecanism? Pentru că trebuie să fie unul. Oare cheia se găsește în nervi, sau chiar în creier? Pentru a se produce nebunia, ce trebuie să fie mai întâi afectat și în ce fel?
Micul său dejun trebuie că a început să se răcească de-acum, dacă nu cumva Dora a avut grijă de asta înainte de a i-l aduce. Face un efort să se ridice de pe scaun, eliberându-și picioarele lungi de sub masă, se întinde, cască și se duce la masa cealaltă. Ieri, oul lui arăta ca o gumă, se plânsese de acest lucru gazdei, palida doamnă Humphrey, și ea trebuie s-o fi admonestat pe Dora, pentru că azi, oul este atât de moale, încât gălbenușul pare aproape crud, având și o vagă tentă albăstruie asemenea unui glob ocular.
Blestemată femeie! își zice. Morocănoasă, brutală, ranchiunoasă, o minte ce există la un nivel sub-rațional, însă vicleană, alunecoasă, evazivă. N-are nici o șansă s-o reducă la tăcere. E ca un porc din acela plin de unsoare.
Pâinea prăjită îi trosnește între dinți ca o plăcuță de ardezie. Dragă mamă, își compune el scrisoarea în minte. Vremea aici e foarte frumoasă, zăpada aproape s-a topit, primăvara se simte în aer, soarele încălzește apele lacului și deja vârfurile puternice ale…
Ale cui ? Niciodată nu s-a priceput la flori.
Din volumul în pregătire la Editura Leda. Traducere din limba engleză și note de Nicoleta și Florin Irimia
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026