Alice Teca - poezia moderna, din pensula si panza

Artista picteaza cu gesturi ample, viziunile sale se transleaza in panze de mari dimensiuni imaginand – din linii esentiale, uneori frante, uneori agresive, tuse senzuale si culori tari, de o intensitate uneori obsedanta – universuri de solitudine, peisaje ce se deschid spre nemarginit, in care silueta cate unui animal singuratic dialogheaza cu cornul lunii. Laconismul poetilor moderni pare a fi forta estetica care coaguleaza temele si reprezentarile Alicei Teca si paralelismul cu acea poezie taioasa, de versuri albe, se impune aproape de la sine in fata acestei parcimonii, dar si puteri a imaginii si gestului, iar lirismul aparte al acestor imagini care esentializeaza se intalneste, neintamplator, cu reflectia existentiala.
Fauvii, prin culoare, expresionistii, prin emotie, sunt radacini doar indepartate ale picturii tinerei artiste, a carei abordare ramane insa pregnant originala. Pentru ca nu este la indemana oricarui tanar pictor sa exprime, odata asezat in fata sevaletului, o viziune cu deschidere filosofica. Pentru ca, doar preexistand reflectia artistului se trezeste si cea a privitorului, confruntat cu un discurs pictural nu doar extrem de racordat prin stil in contemporaneitate, ci care atinge resorturi ale unei sensibilitati care e, poate, numai a timpului de acum. Imaginile sale sunt uneori notatii facute cu durerea, violenta si aplombul poetului. De altfel, Mihnea Mircan scria despre acestea, cu ocazia expozitiei din 2004 de la Galeria Posibila: “Alice Teca oscileaza intre deschiderea maxima la interpretari posibile si o oarecare neutralitate, incarcat de tonuri interogative si uneori agresive…”.
Dar alaturi de insingurarea enigmatica si cu accente tragice, alaturi de aceasta tema a universului solitar, tacut si aspru care revine intr-o intreaga suita de lucrari, apare brusc, ca o inseninare deloc banuita, tema cerurilor vaste, pline de azur, strabatute de cate un avion, cea a volutelor si a dantelariilor de feronerii, a carceilor de plante – seria Interioarelor, a Peisajelor de vara – intre care apare cate o zebra zugravita de un penel sprintar si sensibil. Totul se desfasoara in aceeasi gama cromatica de albastru, rosu si negru, ocruri tari sau pur si simplu in alb si negru, ca si in seria celorlalte lucrari, dar sentimentul pe care-l comunica nu putea fi mai diferit. In aceste ultime lucrari, intr-o putere de simbolizare rara la un tanar artist, Alice Teca ne apropie periculos de sentimentul fericirii.