Alif / de Christian Tămaș

Colecția Alif a fost inițiată în toamna anului trecut la Editura Ars Longa, împreună cu eminentul arabist George Grigore, coordonatorul acesteia, profesor la Secția de limbă arabă a Universității din București și, totodată, ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România. George Grigore este el însuși traducător de literatură arabă, contribuind la bursa valorilor literare din România cu opere preclasice și clasice, începând cu cartea fundamentală a civilizației arabo-islamice Coranul, apoi cu Firida luminilor de Al-Ghazali, Hayy bin Yaqzan de Ibn Tufayl, Cuvânt hotărâtor de Ibn Rușd, Geneza cercurilor de Ibn ‘Arabi, Calea vorbirii alese de ‘Ali bin Abi Talib, Cuvinte de Badiuzzaman Said Nursi, Kalila și Dimna de Ibn al-Muqaffa’. De asemenea, a publicat un volum de basme, culese de el însuși în Irak, Basme de pe Tigru și Eufrat, precum și traduceri din literatura arabă contemporană: Sunt arab de Mahmoud Darwish, Întoarcerea lui Hulagu de Sultan bin Mohammed al-Qasimi etc. A mai publicat în arabă traduceri din operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Lucian Blaga, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Carolina Ilica etc. Pe lângă traduceri, a publicat numeroase studii despre araba clasică și cea dialectală, dicționare, manuale de învățat limba arabă.

Cuprinzînd nume de prim rang ale literaturii contemporane ale culturii arabe, colecția “Alif”, inițiată din dorința de cunoaștere directă și de promovare a unui real dialog intercultural, reunește până în prezent un număr de șase cărți, patru de proză (romanul scriitorului palestinian Jabra Ibrahim Jabra intitulat Celelalte camere, tradus de grupa de la masteratul “Traducerea textului literar – limba arabă, 2008-2010”, sub îndrumarea profesorului George Grigore care semnează și prefața și notele, romanul celebrei scriitoare siro-libaneze Ghada Samman, Beirut ’75,tradus de Raluca Moanță și prefațat de Christian Tămaș, romanul Șeiculalb, tradus de Gabriel Bițună, volumul de proză scurtă al sirianului Zakaria Tamer, intitulat Tunetul și tradus de Oana Ghica), una de teatru (Întoarcerea lui Hulagu, tradusă de George Grigore) și una de poeme (Eufratul, taina destinului meu, de Sherko Bekas, unul dintre cei mai mari poeți kurzi contemporani, originar din Kurdistan-ul irakian, carte tradusă de Niculina Oprea și prefațată de Christian Tămaș).

Dacă în Celelalte camere, în Tunetul și în Beirut ’75 componenta abisal-psihologică și cea socială conturează o paradigmă antropologică a alienării omului contemporan, obligat să adopte o multitudine de fețe pentru a putea supraviețui într-un mediu diferit de aspirațiile și de concepțiile sale, într-o lume bipolară, marcată adesea de cruzime, violență și absurd, transformată într-un malaxor implacabil, distrugător al vieților și destinelor unor oameni pentru care Țara Făgăduinței contemplată de la distanță se preschimbă într-o Sodomă sălbatică în care se etalează în toată oroarea sa “frumusețea diavolului”, Întoarcerea lui Hulagu și Șeicul Alb abordează direct și documentat un alt gen, cel istoric.

În primul caz, Sultan bin Mohammad al-Qasimi, guvernator al emiratului Sharjah, prezintă cititorului de pretutindeni, cu har și erudiție, prin intermediul unei drame în patru acte, agonia ultimelor zile ale Califatului Abassid căzut sub loviturile hanului mongol Hulagu, din cauza slăbiciunii, lașității, fățărniciei și nepăsării omenești. Dinamică, cu replici scurte și sacadate, destinată atât scenei, cât și lecturii, Întoarcerea lui Hulagu constituie, în același timp, sau, poate, mai ales, un semnal de alarmă adresat nouă, tuturor, o trimitere, peste timp, nu numai la tribulațiile prin care trece și în prezent națiunea arabă, după cum arăta autorul în preambulul cărții, ci și, am spune noi, la barbaria strălucitoare de astăzi, care nu mai zdrobește suflete, fiindcă este în stare de a le fura cu zîmbetul pe buze, în încercarea de a anihila absolutul și a-l înlocui cu un relativism de multe ori grotesc și abject. În acest sens, avertismentul “Hulagu se întoarce!”, lansat de autor prin intermediul unuia dintre personajele sale în finalul ultimului act, ne reamintește – oare cu ce folos? – că “istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie”.

Spre deosebire de Întoarcerea lui Hulagu, Șeicul Alb este un roman istoric cu evidente valențe documentare, o cronică fidelă a unor evenimente desfășurate la începutul sec. al XIX-lea în sudul Mării Roșii, pe fondul luptei pentru supremație economică și politică dintre marile puteri ale epocii, Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, care are în centru figura unui adolescent american, mus pe o corabie comercială, căzut, fără voia lui, în mijlocul unor evenimente și intrigi sângeroase în urma cărora va ajunge, prin forța împrejurărilor, șeful unui trib arab. Extrem de bine susținută prin deosebita precizie a datelor istorice, înlănțuirea evenimentelor, marcată de ritm și de o aproape permanentă răsturnare de situații, oferă o lectură captivantă, aducînd, în același timp, un număr important de informații reale cu privire la o zonă și o cultură cunoscute de noi mai mult prin filtrul deformat al unor producții literare și cinematografice occidentale.