Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Allianz-Tiriac a intrecut Asirom

Allianz-Tiriac a intrecut Asirom

Ziarul Financiar · 2 mai 2004 · 1 min de citit



Compania Allianz-Tiriac a obtinut anul trecut cea mai mare valoare a primelor subscrise (5.146,2 miliarde lei – 137,03 milioane euro), devansand Asirom, care a raportat subscrieri totale de 4.965,7 miliarde lei (132,2 milioane euro), potrivit datelor finale transmise de cele doua societati.



Astfel, este pentru prima data cand Asirom se plaseaza pe pozitia a doua in ierarhia realizata dupa nivelul primelor brute subscrise, indicatorul care evidentiaza dimensiunea activitatii din perioada de raportare.



In 2003, reprezentantii celor doua societati au sustinut fiecare in parte ca detin prima pozitie in topul asiguratorilor, dar un clasament dupa totalul primelor subscrise nu a putut fi intocmit, intrucat Asirom a comunicat Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor doar datele referitoare la primele brute incasate.



Potrivit unui comunicat al Asirom, asigurarile generale au adus companiei venituri de 4.172,4 miliarde lei (111,1 milioane euro), nivel inferior subscrierilor inregistrate de Allianz-Tiriac de 4.968,9 miliarde lei. Pe partea asigurarilor de viata, Asirom a consemnat venituri de 793,3 miliarde lei, iar Allianz-tiriac a anuntat un nivel de 177,3 miliarde lei, segment unde ING Nederlanden este lider de piata, cu 2.724,2 miliarde de lei.



In privinta rezultatului activitatii, Asirom a obtinut un profit brut de 248,6 miliarde lei, iar Allianz-tiriac de 429,3 miliarde lei.



Potrivit datelor preliminare, piata asigurarilor a crescut la aproximativ 750 milioane de euro in 2003. Mediafax

Citește și