Alma Redlinger - Atelier 2007

Reintalnirea cu cea mai intensa si substantiala promotoare a valorilor estetice ale avangardei, cum poate fi pe drept numita pictorita Alma Redlinger, e intotdeauna o sarbatoare a ochiului si a spiritului.

Formata artistic sub directa indrumare a lui H. Maxy, Alma Redlinger n-a incetat niciodata sa creeze acea pictura care nu respira decat dinamism si deschidere spre lume, cum este arta ce poarta amprenta avangardei.
In mod misterios, pictura Almei Redlinger trezeste, prin cromatica si atmosfera, instantanee asociatii cu Parisul, cu acea frantuzeasca “joie de vivre” si cu legaturile trecute si prezente ale artistilor romani cu un curent ale carui resurse nu se vor epuiza niciodata – modernismul.
Desi apreciem in mod cert monumentalismul, vitalitatea si gratia portretelor sau a compozitiilor cu personaje, marturisim ca avem o reala pasiune, o sete de a vedea mereu proaspetele naturi statice, unde universul, cel al picturii si cel al realitatii interioare, pe care artista ni-l aduce in fata ochilor, nu inceteaza sa surprinda si sa emotioneze. Se logodesc in aceste naturi statice o exceptionala stiinta compozitionala – ce nu e niciodata altgoritm sau reteta, fiindca vine din resursele unui mare artist – cu sarbatori de culoare. Implicarea culorii nu e abstracta, fara inteles, fara mesaj, ci in slujba revelarii frumusetii lumii. Pentru ca, daca realitatea e adesea tragica sau de-a dreptul urata, ea este si frumos, si bucurie.
Recuzita acestor naturi statice este cea obisnuita – dar penelul cheama la viata, prin asocieri de culori, intersectari de planuri, sau un anume obiect iconolgic esential -, cum ar fi cutia de pasteluri, o veche icoana pe sticla plina de naivitate, un vechi leu, un ceas sau tuburi de culori – simfonii de emotii, placeri epicurene ale ochiului, dar mereu incarcate cu mesaj. Intre un verde si un turcoaz sonor, se insinueaza un rosu cald, un galben, un gri – culori care fac ca pictura Almei Redlinger sa fie vibranta, exuberanta, fara nici un fel de stridente. Privitorul contempla, in masura posibilului, tot ce a investit creatorul ca gandire plastica, ca emotie poetica, in universul de naturi statice care aduc in scena obiecte simple, obisnuite, din atelierul unui artist.
Intalnim in lucrari o singura folosire a auriului – pe care il consideram in genere de evitat in pictura – cand alaturi de numele lui Mozart apar, pe o coperta de disc cu verde si turcoaz, niste motive decorative aurii. Este vorba de o seducatoare si fina evocare a lumii rococo, a teatrelor si salilor de opera de atunci, cum spunea George Banu, albastre si aurii, a intregii culturi care l-a dat pe inegalabilul artist…