Versiunea completă
Prima pagina

Alro, intre privatizare si cadou

Alro, intre privatizare si cadou

Laurentiu Ispir · 14 mai 2001 · 6 min de citit

Alro Slatina, una dintre cele mai bune companii romanesti, poate intra in mijlocul unui scandal daca informatiile vehiculate in piata, potrivit carora se pregateste o majorare importanta de capital, prin actiuni gratuite si pe bani.

Practic, in cazul in care va exista o majorare de capital cu bani, Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) pierde controlul asupra companiei in favoarea actionarilor privati. Acest lucru inseamna, indirect, privatizare.

Principalul castigatori va fi, cel mai probabil, societatea de comert Conef Bucuresti, care detine deja direct 10,5% din Alro.

Exista, insa, zvonuri care spuna ca si fondurile de investitii Rafferty, Radiance, Globoid Finance si Anvil Ventures (care detin cumulat 15% din Alro) se afla tot sub controlul Conef. Aceasta poate insemna ca, indirect, Conef va ajunge sa aiba cel mai greu cuvant la Alro.

Consiliul de Administratie al societatii, intrunit ieri, a luat in discutie posibilitatea ca majorarea de capital prin vanzarea de actiuni sa aiba valoare de 60 de milioane de dolari (1.680 de miliarde de lei). Din cei cinci membrii ai Consiliului de Administratie, patru sunt reprezentantii ai APAPS si unul al Conef, companiei care detine direct 10,5% din Alro.

Aceasta inseamna ca decizia de a renunta la Alro va depinde exclusiv de APAPS. Surse din cadrul companiei spun ca majorarea de capital este decizia APAPS, nu a conducerii companiei.

Gheorghe Dobra, directorul general al Alro, nu a comentat pe marginea zvonurilor privind majorarea iar reprezentantii APAPS nu au putut fi contactati.

Pretul cel mai probabil de vanzare a actiunilor va fi de 5.000 de lei. Ultima cotatie a actiunilor Alro la Bursa este de 23.000 de lei, inregistrand vineri o crestere spectaculoasa de 9%. Ieri, actiunile Alro au fost suspendate de la tranzactionare datorita lipsei de informatii cu privire la companie.

Majoritatea analistilor pietei de capital spun ca, in cazul in care majorarea va fi propusa spre discutie intr-o viitoare Adunare Generala a Actionarilor si va fi aprobata, vom asista la “daruirea” Alro de catre APAPS.

“In Romania se poate intampla orice. Nici un investitor al pietei de capital, care a cumparat actiuni in tot acest timp actiuni 18.000-22.000 de lei, nu poate nu poate fi de acord cu asa ceva.

Daca se va aproba o majorare prin vanzarea de actiuni la 5.000 de lei inseamna ca se face un cadou actionarilor actuali, ca sa nu mai vorbim ca statul pierde procentul majoritar. ?i se face pur si simplu lehamite”, spune Mihai Grigore, trader la BRD Invest.

“Nu vad nici un motiv pentru care majorarea trebuie sa aiba loc. Cei de la APAPS ar trebui sa fie nebuni sa aprobe o majorare care sa ii duca sub 50%”, a declarat pentru Ziarul Financiar Harlan Zimermman, director al Romanian Investment Company Cyprus, care detine 10% din Alro.”Compania nu are datorii si, cu siguranta, nu are nevoie de bani”.

APAPS poate ajunge la 17,5% din Alro

Alro are in prezent un capital social de 792,24 miliarde de lei, si ar putea ajunge, in cazul in care toate actiunile emise vor fi cumparate, la 2.472,24 miliarde de lei. Daca majorarea va avea loc, APAPS va ajunge sa mai detina 17,52%.

Ceea ce inseamna ca mult asteptata privatizare se va produce. Nu insa prin licitatie, pe care o asteptau majoritatea marilor producatori internationali de aluminiu.

Grupuri precum Alcoa (SUA), Pechiney (Franta), Alcan (Canada) nu vor mai fi, cu siguranta interesate, sa cumpere un pachet de actiuni care le va aduce cel mult dividende.

Al doilea motiv care ii face pe toti brokerii si analistii pietei de capital sa considere majorarea ciudata este si pretul la care vor fi vandute actiunile, adica 5.000 de lei. Ultima cotatie a actiunilor Alro este de 23.000 de lei, ceea ce inseamna o capitalizare bursiera de peste 130 de milioane de dolari.

Alro are, insa, o cifra de afaceri anuala de peste 300 de milioane de dolari iar anul acesta asteapta un profit brut de 55 milioane de dolari. Analistii spun ca valoarea Alro se ridica la 300 de milioane de dolari, adica dublul capitalizarii bursiere.

Vanzarea actiunilor la 5.000 de lei inseamna renuntarea la controlul asupra Alro fara ca APAPS sa se aleaga cu ceva.

Daca se va hotari majorarea capitalului social, Alro va fi la cel de-al doilea scandal de acest gen. La jumatatea lunii martie a acestui an, Alro a remis Bursei de Valori un comunicat care anunta intentia de majorare a capitalului social al Alro cu 2.558 miliarde de lei, reperezentand diferentele din reevaluare. Majorarea urma sa se faca prin acordarea a 3,2 actiuni noi la una veche.

In aceiasi zi, insa, Alro a anuntat ca renunta la intentia de includere a diferentelor din reevaluarea activelor. Initiativa acestei masuri a venit atunci tot din partea APAPS si a starnit protestele brokerilor si investitorilor de pe Bursa. ai atunci, la fel ca ieri, actiunile Alro au fost suspendate de la tranzactionare.

Brokerii spun ca si ceea ce s-a intamplat in sedinta de vineri – cresterea spectaculoasa a actiunilor Alro – se datoreaza faptului ca au existat unii investitori care au stiu mai mult decat altii. Adica au stiut ca este posibila si o majorare de capital prin actiuni gratuite.

“Din punct de vedere al unui broker gustul cel mai amar ti-l lasa, daca nu luam in considerare partea dubioasa a majorarii prin vanzare de actiuni, dezinformarea investitorilor de pe piata.

Ca de obicei, au existat oameni care au stiut de intentia de majorare si prin acordarea de actiuni gratuite, ceea ce a dus la cresterea neasteptata de la sfarsitul saptamanii trecute”, a declarat Valentin Ionescu, director de operatiuni la Euro Invest Vision.

Emil Ogica, trader la Intercapital Invest spune ca “decizia, daca va fi luata pana la urma, este cel putin surprinzatoare. Nici macar nu poti sa comentezi ceva din lipsa de informatii, dar sa mai stii cine este in spatele afacerii.”

“Este scandalos ceea ce se intampla, din doua puncte de vedere: se face, practic, o privatizare in defavoarea bugetului de stat si a intereselor nationale iar piata de capital a fost din nou un simplu spectator. Cineva a stiut inca de vineri, si se poate verifica de unde au venit ordinele de cumparare, ceea ce este inadmisibil.

Rolul pietei de capital este, intr-adevar, de a fi o sursa de fonduri pentru companii dar acum aceasta functie este folosita in alte scopuri”, a spus un broker”, a spus un broker.

Alro este cel mai important producator de aluminiu din centrul si sud-estul Europei, cu o productie anuala de peste 170.000 de tone de aluminiu.

Compania a inregistrat in ultimii ani o crestere constanta a cifrei de afaceri si a rentabilitatii. Anul acesta, bugetul companiei prevedea investitii totale de aproximativ 35 de milioane de dolari.

Ultima ora. Consiliul de Administratie al Alro a hotarat majorarea capitalului social prin vanzarea de actiuni noi in valoare totala de 60 de milioane de dolari. Nu s-a hotarat, inca, ce valoare va avea majorarea prin includerea diferentelor din reevaluare si acordarea de actiuni gratuite.

Citește și