Alte apariții în Romanul istoric/ de Stelian Țurlea
Editura Allfa continuă cu seria sa foarte căutată Romanul istoric. De astă dată două cărți despre epoci diferite, dar foarte frământate, cu priză la public.
Vanora Bennett – Regina mătăsurilor. Traducere din limba engleză de Radu Trif. Două surori descoperă pasiunea în vreme de restriște: una în brațele regelui, cealaltă în lumea mătăsurilor. Acțiunea se petrece în anul 1471, care marchează un punct de cotitură în Războiul celor Două Roze, când Eduard al IV-lea urcă pe tronul Angliei. În aceste vremuri tulburi, două tinere surori, Jane și Isabel Lambert, sunt foarte preocupate să-și găsească soți buni și iubitori. Tatăl lor, un negustor de mătăsuri, consideră însă că o partidă bună înseamnă în primul rând obținerea de relații avantajoase, iar iubirea trebuie să treacă în planul doi. Prin căsătorie cele două fete pătrund în lumea de la curtea regelui Eduard al IV-lea, ceea ce va conduce la o perioadă de prosperitate a afacerii tatălui lor. Când Jane pune ochii pe Eduard începe o legătură mai puțin obișnuită, dintre un rege și o femeie de rând. În acest fel sora ei, Isabel, ajunge să cunoască cele mai intime – și scandaloase – detalii despre rege, destăinuite în șoaptă în liniștea nopții… “Un roman istoric cu o intrigă sofisticată.” – The Times
Vanora Bennett s-a născut și a crescut la Londra. A petrecut o lungă perioadă departe de țară, în calitate de corespondent de presă, relatând desfășurarea unor conflicte politice, militare și religioase dintr-o serie de țări marcate de instabilitate politică, de la Angola și Cambodgia până la Rusia și Zimbabwe. Este scriitoare și ziaristă independentă, colaboratoare la ediția online a ziarului The Times, unde ține o rubrică săptămânală în care tema predilectă o constituie latura nonconformistă a capitalei britanice. Locuiește în nordul Londrei împreună cu soțul și cu cei doi copii.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026