Versiunea completă
Business Hi-Tech

Altea se intoarce in varianta de curse

La doi ani de la aparitia Altea, primul model din era "nueva Seat", spaniolii au pregatit si varianta FR (Formula Racing). Toamna este anotimpul preferat de spaniolii de la Seat. Era toamna cand au prezentat la Frankfurt Seat Altea, modelul care a marcat noua strategie de design a producatorului spaniol

Ionut Bonoiu · 30 noiembrie 2005 · 2 min de citit

La doi ani de la aparitia Altea, primul model din era “nueva Seat”, spaniolii au pregatit si varianta FR (Formula Racing).

Toamna este anotimpul preferat de spaniolii de la Seat. Era toamna cand au prezentat la Frankfurt Seat Altea, modelul care a marcat noua strategie de design a producatorului spaniol.

Un an mai tarziu, tot in toamna, aparea Seat Toledo, al doilea produs din noua era, produs ce semana foarte mult cu Altea. Toamna acestui an a readus in prim-plan modelul Altea, insa nu printr-un face lift, ci prin lansarea unei versiuni sportive, prin care spaniolii incearca sa isi confirme traditia.

Derivat direct din prototipul prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt, in luna septembrie, Altea FR este primul din noua generatie SEAT ce poarta “emblema” FR (Formula Racing).

Altea FR a fost prezentat oficial in varianta de serie la salonul de la Essen ce are loc in perioada 25 noiembrie – 4 decembrie. Designul si motorizarea sunt principalele argumente ale Altea FR comparativ cu versiunea mai “cuminte”. Bara de protectie frontala restilizata cu o priza de aer mai lata, oglinzile retrovizoare, bara de protectie cu finisaje de culoare neagra, precum si teava de esapament, dubla si cromata, sunt elementele vizibile ale transformarii. Cea mai importanta modificare se petrece insa sub capota, unde se regaseste un motor diesel supraalimentat de 2 litri si 170 de cai-putere. Este cel mai puternic motor diesel din gama Seat si cuplat la o cutie de viteze manuala, cu sase trepte, permite senzatii speciale, potrivit inginerilor producatorului spaniol.

Noul Altea FR este echipat, asa cum era de asteptat de la un model cu performante dinamice superioare de stisteme de asistenta precum programul de stabilitate electronica (ESP), care include asistenta la franarea de urgenta (EBA) si sistemul de control al tractiunii (TCS). Nu lipsesc sistemul ABS (impotriva blocarii rotilor la franare) cu distributia electronica a fortei de franare, dar si franele care au fost la randul lor supradimensionate.

Vanzarile modelului SEAT Altea FR, dezvoltat in intregime de Centrul Tehnic SEAT de la Martorell, vor incepe in prima parte a anului viitor.

In Romania, modelul va fi disponibil in primul trimestru al anului 2006, potrivit reprezentantilor Porsche Romania, importatorul oficial al marcii. Acestia nu au precizat care vor fi preturile de comercializare ale noului model.

Anul trecut s-au vandut pe piata locala 1.500 de automobile Seat, in primele zece luni ale acestui an numarul crescand la peste 2.300 de unitati.

Citește și