Alvaro Siza - arhitectura neagresiva

Cele cincizeci si patru de proiecte, reprezentand tot atatia ani de cariera, ale marelui creator de arhitectura portughez, laureat in 1992 al prestigiosului Premiu Pritzker, dau seama despre o fenomenala putere creatoare. Majoritatea covarsitoare a acestor proiecte – locuinte individuale, studii de urbanism, cladiri publice – sunt de o calitate estetica exemplara, care sugereaza fara doar si poate faptul ca autorul lor beneficiaza de privilegiul geniului. Ocupand doua etaje la MNAC, expozitia, cu excelente fotografii in dificila disciplina a imaginii de arhitectura, panoteaza si schite, notatii fugare, al caror dinamism vadeste o colosala explozie a sugestiei, desene ale arhitectului-artist si machete superbe si elegante din lemn. Expunerea e acompaniata si de un album editat de Igloomedia, dar si de un film cu interviuri ale lui Siza, ce se constituie aproape intr-un portret al unui om de mare farmec si modestie.
Daca el se revendica uneori de la Niemeyer, noi am putut regasi, in aceasta arhitectura a elegantei, ecouri ale modernismului si, pe langa coordonatele majore ale volumului afirmativ, ale liniei finisime care seduce si ale unei integrari aproape fara pereche a constructiei in peisaj (cum ar fi inca din 1958 Restaurantul si Ceainaria Boa Nova, pe malul Atlanticului, in Leca de Palmeira), am spune ca opera lui Siza are ca esenta volumul si poietica lui, ce se dezvaluie parca mai clar in laboratorul de idei care sunt schitele amintite.
Acest stil al sau de risipire-adunare a volumelor si relatia cu peisajul poate fi remarcat si la proiectul recent pe un teren in panta, Casa Alto Lagoal (unde cadrele interioare sunt din lemn, cele exterioare din otel smaltuit), in timp ce la Centrul Cultural Teatro Musica, integrat excelent de asta data in peisajul urban preexistent, frapeaza o estetica a cuminteniei, o discretie careia i se opune estetic un joc de volume, o relatie speciala a plin-golului si un relief al ferestrelor. Muzeul-Fundatie Ibere Camarago din Brazilia, inspirandu-se fundamental din relieful inconjurator, terasat, prin acel brat care intr-un fel serpentineaza exterior cladirea, ne-a evocat fulgurant un alt muzeu reper, Guggenheim, cu a lui cladire semnata de Frank Lloyd Wright.
Pavilioanele nationale au fost inca de la primele expozitii universale o piatra de incercare pentru arhitecti (de la Crystal Palace, la Futurama lui Bell Geddes si pavilionul finlandez al lui Alvar Aalto). Pavilionul Portugaliei, conceput de Siza pentru Hanovra, este un exemplu pentru buna incarcare cu sensuri suplimentare a arhitecturii in acest gen. Constructia, cu un acoperis evocand un relief geografic, cu o intrare modernista, dar cu un volum de ansamblu cvasimonolitic, stabilea si un dialog simbolic al materiilor care ar defini Portugalia: sticla albastra – oceanul si ceramica ocru – teluricul. Alaturi de Complexul Sportiv Cornella de Llobregat, de Casa din Piego si de Galeria Serpentina din Londra, ar trebui mentionate zeci de alte proiecte desavarsite. Incheiem insa cu un citat din interviul dat de acest mare creator, vizand o problematica romaneasca foarte actuala: “Demolarile golesc de sens spatiul urban”.