Versiunea completă
Business Internaţional

Am crezut că Banca Angliei vrea să schimb dobânda, spune un bancher implicat în scandalul Libor

Fostul director de operațiuni al băncii britanice Barclays, Jerry del Missier, și-a justificat în fața unei comisii parlamentare deicizia de a cere sub­ordonaților să manipuleze dobânzile Libor în timpul crizei bancare din 2008 spunând că era convins că acționa la instruc­țiunile Băncii Angliei, scrie The Guar­dian.

Bogdan Cojocaru · 17 iulie 2012 · 3 min de citit

Fostul director de operațiuni al băncii britanice Barclays, Jerry del Missier, și-a justificat în fața unei comisii parlamentare deicizia de a cere sub­ordonaților să manipuleze dobânzile Libor în timpul crizei bancare din 2008 spunând că era convins că acționa la instruc­țiunile Băncii Angliei, scrie The Guar­dian.

Del Missier, care luna trecută a fost promovat director de operațiuni, le-a spus parlamentarilor că a dat instrucțiunile pentru că pe atunci șeful său Bob Diamond i-a cerut clar într-o conversație din 8 octombrie 2008 să “reducă dobânda”. În acea perioadă sistemul bancar britanic se confrunta cu grave probleme financiare. Bancherul a asigurat că un departament care se ocupă cu controlul intern al băncii știa, dintr-o notă, de cererea șefului.

“Domnul Diamond mi-a comunicat că erau presiuni politice asupra Barclays privitoare la sănătatea băncii și că trebuie să reducem dobânda”, a spus Del Missier.

După ce i s-a atras atenția că mărturiile lui nu corespund cu afir­mațiile lui Diamond, bancherul a re­plicat că “știu doar ceea ce-mi amintesc clar din conversația” cu acesta. Barclays și autoritățile de reglementare în domeniu susțin că bancherul a acționat deoarece a interpretat greșit o notă în care era descrisă o conversație telefonică între Diamond și un oficial al Băncii Angliei.

Del Missier, de origine canadiană, se numără alături de Diamond printre cei trei executivi ai Barclays care au de­mi­sionat în urma scandalului mani­pulării Libor.

Într-o notă, Diamond a indicat că Paul Tucker, acum viceguvernator al Băncii Angliei, a sugerat că oficiali din guvernul britanic cred că Libor nu trebuie să fie întotdeauna mare. Tucker a negat că ar fi sugerat așa ceva, ci a vrut doar să se asigure că Barclays “nu sare calul”.

După ce a fost criticată de parla­men­tari că a ignorat semnalele de avertis­ment și nu a investigat mai devreme problema manipulării dobânzii, autoritatea britanică de reglementare a piețelor financiare a anunțat că șapte bănci au fost incluse în anchetă, scrie Bloomberg.

Investigația, în urma căreia Barclays a fost amendată cu suma record de 453 milioane dolari luna trecută în Marea Britanie și SUA, a fost deschisă în 2010, în pofida unor avertismente venite din partea presei și angajaților băncilor că Liborul este manipulat încă din 2007.

Printre băncile anchetate în Europa, Asia și SUA se regăsesc RBS, UBS, Lloyds și Deutsche Bank. În SUA, procurorii generali din cel puțin cinci state au deschis anchete legate de influențarea Libor. Tot aici, cel mai mare fond public de pensii a anunțat că va cere despăgubiri dacă descoperă a fost afectat de scandalul manipulării dobânzii, potrivit Thomson Reuters.

HSBC, o altă bancă britanică, e în centrul unui scandal în SUA

După Barclays, HSBC, cea mai mare bancă britanică, a intrat și ea în colimatorul autorităților americane fiind acuzată de senatori că a pus în pericol sistemul bancar deoarece a făcut afaceri cu firme asociate terorismului, nu a luat măsuri față de suspiciunile de spălare de bani la operațiunile din Mexic și a “ocolit” sancțiunile impuse Iranului. HSBC a deschis astfel traficanților de droguri și organizațiilor teroriste prin subsidiarele din întreaga lume o poartă către sistemul bancar american, scrie Bloomberg.

Neregulile ar putea servi drept argumente pentru revocarea actului constitutiv al diviziei americane a băncii. “HSBC și-a transformat o bancă afiliată în SUA în poartă către sistemul financiar american și permite rețelei globale de bănci afiliate să abuzeze de această poartă. Nimeni nu a fost tras la răspundere, ceea ce este dramatic”, a declarat senatorul Carl Levin, președintele Subcomisiei Permanente de Investigații din Senatul SUA.

Citește și