Am scapat de dictatul FMI

Pentru a aprecia cum trebuie semnificatia incetarii acordului cu FMI, sa mentionam ca tarile central-europene Cehia, Serbia, Ungaria si Polonia s-au eliberat de controlul FMI de acum cativa ani si de atunci o duc mult mai bine.

Fara nici o delicateta diplomatica, eu cred ca este o binefacere ca Romania a scapat de controlul FMI. Daca la inceputul anilor ”90 Fondul era bine venit, ne invata ce e aia capitalism, ca nu stiam nici abecedarul capitalist, mai apoi a trecut la o disectie chirurgicala, ne impunea ba sa scumpim benzina, ba sa inghe-tam salariile, ba sa vindem uzinele cele mai profitabile si sa strangem mereu cureaua la nivelul de trai. Nu-i de mirare ca in tarile Americii de Sud FMI a provocat revolte populare si faliment.

Critica delegatiei FMI a fost foarte dura: supraincalzirea economica, cresterea deficitului de cont curent, majorari nejustificate de salarii, lipsa reformei structurale in servicii publice, buget nerealist pe 2006, critici juste, dar solutiile erau distrugatoare: sa franam cresterea consumului, sa inghetam salariile, toate culminand cu acel 0,5 la suta deficit bugetar, care echivaleaza cu o celula de pedeapsa si chin intr-o inchisoare. Sa mentionam ca Ungaria si Polonia au un deficit bugetar de peste 6%, iar in Vest, Germania si Franta se straduiesc anul acesta sa scada sub 3%, limita Pactului de Stabilitate ce sta la baza monedei unice – euro.

Riposta Guvernului roman a fost timida, lipsita de vigoare, parca vorbea un pitic in fata uriasului goliat. Ministrul de finante Vladescu nu dadea impresia unui om care se bate cu convingere pentru o cauza justa. Desigur, nu vreau sa spun ca politica economica a guvernului Tariceanu este fara cusur si ca nu avem o serie de grave deficiente si in privinta echilibrului macroeconomic si in alcatuirea bugetului pe 2006. Dar acolo unde pozitiile contrasteaza radical este solutia problemelor, modul de a depasi derapajele.

Eu cred ca disputa cu FMI are un substrat ideologico-doctrinar care a fost mentionat foarte explicit de criticii strategiei si metodelor Fondului Monetar International. Este vorba de ciocnirea din perioada postbelica intre doctrina englezului John Maynard Keynes si cea a americanului Milton Friedman. Cea mai populara teorie a lui Keynes este cea denumita pe scurt deficit spending: cheltuieli bugetare masive sporesc cererea de consum si asigura ocuparea fortei de munca. Keynesianismul a fost la moda in perioada 1950 – 1970, denumita de un istoric “era de aur a capitalismului”, cand doctrina a fost aplicata cu mare succes de tarile vest-europene pentru depasirea greutatilor si distrugerilor dupa razboi.

Monetarismul lui Friedman muta accentul pe echilibrul bugetar si pe combaterea inflatiei prin control monetar riguros. Friedman preconizeaza reducerea cheltuielilor de stat si pledeaza pentru cresterea profiturilor, in care vede adevaratul motor al economiei. Cum se pune problema la noi? Eu cred ca intr-o tara care trece la capitalism, dintr-o postura de subdezvoltare, trebuie sa ne inspiram din doctrina lui Keynes, fara a o ignora pe cea a lui Friedman. Constrangerea impusa de FMI a deficitului bugetar sa fie limitat la 0,5% este menita sa stranguleze economia. In acelasi timp, cum sublinia Mugur Isarescu, trebuie sa aplicam o politica monetara menita a reduce inflatia chiar cu acel 0,5% infipt in coada, bugetul pe 2006 ramane fara o conceptie a dezvoltarii.