Amanarea de la Petrom repune pe masa privatizarea BCR
Cu privatizarea Petrom impotmolita in problema terenurilor si a creantelor de recuperat, guvernul are mai la indemana grabirea adevaratei vanzari a BCR, pentru a-si arata vointa politica de a renunta macar la unul din cei doi colosi de stat care inca domina economia
Cu privatizarea Petrom impotmolita in problema terenurilor si a creantelor de recuperat, guvernul are mai la indemana grabirea adevaratei vanzari a BCR, pentru a-si arata vointa politica de a renunta macar la unul din cei doi colosi de stat care inca domina economia.
Ideea a fost sugerata recent, oficial, chiar de premierul Adrian Nastase, care a afirmat ca Petrom nu va fi vanduta la orice pret, insa privatizarea BCR ar putea avansa mai repede.
Pastrarea de catre stat a controlului asupra ambelor companii ar pune din nou sub semnul intrebarii statutul de economie de piata functionala.
Luna viitoare, guvernul trebuie sa puna pe masa negociatorilor FMI justificari valabile pentru noua amanare a termenului de vanzare a Petrom si un eventual proiect alternativ cum este cel privind BCR. Petrom ar trebui sa aduca circa un miliard de dolari, care sa sutina finantarea dezechilibrului in crestere al balantei externe.
“Avem, intr-adevar, posibilitatea de a grabi privatizarea BCR chiar anul acesta. La Petrom mai dureaza, se vor face in continuare eforturi de modificare a legislatiei privind terenurile, precum si de gasire de solutii pentru problemele de mediu legate de terenurile exploatate. Nodul creantelor de incasat este o alta problema”, afirma un inalt oficial guvernamental.
Autoritatile s-au angajat in fata institutiilor financiare internationale ca vor incheia privatizarea Petrom anul acesta, dupa ce vanzarea defintiva a BCR fusese amanata pana in 2006, in contextul acordului incheiat cu BERD si IFC.
Salvarea credibilitatii guvernului privind vointa de privatizare pare sa fi venit la inceputul acestui an cu intentia grupului german HVB, prin Bank Austria Creditanstalt, de a avansa o oferta de preluare a unui pachet din actiunile BCR, chiar daca statul roman nu a solicitat-o oficial.
“A aparut un investitor strategic potential asa cum l-a dorit toata lumea. Oficialii HVB si-au manifestat in mod deschis intentia de a prelua BCR in cadrul unei intalniri avute recent cu reprezentanti ai conducerii Bancii Nationale. Austriecii au lasat sa se inteleaga ca acum au bani suficienti pentru o asemenea tranzactie”, afirma surse bancare.
Chiar daca pe piata de la Bucuresti circulau informatii inca de la sfarsitul anului trecut potrivit carora trei grupuri bancare se uita la BCR, HVB ar fi prima concretizare. Grupul german a derulat deja in 2002 operatiuni de due diligence la BCR, cunscand indeaproape situatia bancii, insa situatia financiara nu i-a permis atunci sa se angajeze singur in tranzactie, ci in consortiu cu banca ungara OTP. Formula a fost insa respinsa de autoritatile romane.
“Nu stiu daca exista discutii. Tot ceea ce stiu este ca s-a stabilit ca banii obtinuti din emisiunea de actiuni lansata de banca mama la sfarsitul anului trecut – peste un miliard de euro, vor fi folositi pentru achizitii in Europa Centrala si de Est. Mai mult, potrivit ultimelor declaratii oficiale ale presedintelui bancii o parte importanta din acesti bani vor fi folositi pentru achizitii in Europa de Sud-Est”, a declarat pentru ZF Dan Pascariu, presedintele HVB Bank Romania.
Grupul german negociaza in aceasta perioada si preluarea Bancii Tiriac, tranzactie mult mai simplu si rapid de incheiat decat in cazul BCR, si considerata un pas sigur de extindere a prezentei pe piata romaneasca.
Statul roman mai detine in acest moment 43% din BCR, din care s-a angajat sa vanda angajatilor bancii pana la 8%. Vanzarea unui pachet de actiuni catre un investitor strategic nu intra in conflict cu prezenta BERD si IFC, care detin impreuna 25%. Vineri au fost semnate ultimele documente aferente contractului de vanzare-cumparare, urmand ca pana la sfarsitul lunii sa fie facuta plata de 250 milioane de dolari. In momentul inceperii discutiilor cu un investitor strategic si daca acesta doreste de la inceput pachetul majoritar, statul poate rascumpara actiunile de la BERD si IFC, platind insa un pret mai mare.
razvan.voican@zf.ro, oana.nuta@zf.ro
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026