Versiunea completă
Business Hi-Tech

Amazon.com va cumpăra sediul central din Seattle de la Paul Allen, pentru 1,16 miliarde dolari

Amazon.com, cel mai mare retailer online din lume, va cumpăra sediul companiei, un complex de 11 clădiri situat în Seattle, pentru 1,16 miliarde de dolari, de la un fond de investiții controlat de cofondatorul Microsoft Paul Allen, transmite Bloomberg.

Vlad Popescu - Mediafax · 8 octombrie 2012 · 1 min de citit

Campusul are o suprafață de 167.000 metri pătrați, iar compania a efectuat deja un avans nereturnabil de 23 milioane de dolari, care va crește pe 22 octombrie la 51 milioane de dolari.

Tranzacția va fi probabil cea mai mare din acest an pe piața birourilor din SUA, potrivit analiștilor.

Amazon.com anticipează că va finaliza tranzacția până la sfârșitul anului, potrivit unui anunț transmis autorității de reglementare a pieței de capital.

Campusul este în prezent deținut de fondul de investiții Vulcan, controlat de miliardarul Paul Allen.

Fondul a scos proprietatea la vânzare în luna august, pentru a finanța alte proiecte imobiliare din zona Seattle.

Citește și