AMD sustine ca practicile Intel au afectat vanzarile din Romania. Cum comentati?
Vanzarile din Romania ale Advanced Micro Devices (AMD), numarul doi pe piata mondiala de microprocesoare, au fost afectate de practicile "anticoncurentiale" ale rivalilor de la Intel, spun oficialii companiei, care precizeaza insa ca nu au probe care sa certifice acest lucru, si care sa fi fost incluse in dosarul inaintat Comisiei Europene.
Vanzarile din Romania ale Advanced Micro Devices (AMD), numarul doi pe piata mondiala de microprocesoare, au fost afectate de practicile “anticoncurentiale” ale rivalilor de la Intel, spun oficialii companiei, care precizeaza insa ca nu au probe care sa certifice acest lucru, si care sa fi fost incluse in dosarul inaintat Comisiei Europene. “Nu putem prezenta detalii specifice legate de piata din Romania, dar putem spune ca practicile ilegale de business ale Intel au avut implicatii in Romania si in tot restul lumii”, au spus pentru ZF oficialii AMD. Pe de alta parte, oficialii Intel resping acuzatiile. “Intel considera ca decizia luata de Comisia Europeana nu este asolut deloc conforma cu realitatea. (…) Intel va face recurs”, a spus pentru ZF Robert Manetta, media relations manager la Intel. Cea mai mare parte a PC-urilor vandute in Romania includ microprocesoare Intel, conform datelor companiei IDC. Intel a fost amendata cu suma record de 1,06 mld. euro de autoritatile antitrust ale UE pentru practici anticoncurentiale in perioada 2002-2005.
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Urmăriți ZF Deschiderea de Astăzi, 13 noiembrie: Adrian Codirlașu, profesor universitar și președinte CFA România, despre recesiune, taxe mai mari în 2027 după dispariția banilor din PNRR și de ce bursa e decuplată de economieZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026