Amendă: 385 mil. euro pentru comisioane nejustificate în Franța
Autoritățile franceze au amendat 11 bănci cu circa 385 de milioane de euro pentru că ar fi convenit comisioane nejustificate pentru plățile prin cecuri, dar și pentru alte servicii interbancare, scrie The Wall Street Journal.
Autoritățile franceze au amendat 11 bănci cu circa 385 de
milioane de euro pentru că ar fi convenit comisioane
nejustificate pentru plățile prin cecuri, dar și pentru alte
servicii interbancare, scrie The Wall Street Journal.
Oficialii francezi au afirmat că cei 11 creditori ar fi stabilit să
perceapă un comision de 0,43 euro pentru 80% din cecurile aflate în
circulație în Franța între ianuarie 2002 și iulie 2007, într-o
perioadă de tranziție către noul sistem digital de procesare a
cecurilor.
“Atunci când noul sistem digital pentru procesare și pentru
compensare a cecurilor interbancare a fost pus la punct,
principalele bănci franceze s-au reunit și au convenit să
definească detaliile de funcționare ale noului sistem”, a anunțat
L’Autorité de la Concurrence. Printre băncile sancționate se numără
și instituții prezente pe piața românească, precum Société Générale
(prezentă prin BRD – SocGen) sau Crédit Agricole (prezentă prin
intermediul Emporiki).
Un purtător de cuvânt al BNP Paribas, care a primit o amendă de
63,3 milioane de euro, a spus că “banca este surprinsă” de
hotărârea autorităților franceze, potrivit agenției de presă
Thomson Reuters. Cele mai mari amenzi au fost primite de Crédit
Agricole și subsidiara sa LCL (100 de milioane de euro) și BPCE (91
de milioane de euro). De asemenea, Société Générale și Crédit du
Nord vor plăti 60,4 milioane de euro fiecare, în timp ce HSBC din
Marea Britanie va fi amendată cu 9 milioane de euro.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026